Costel Enache anticipează un meci de luptă cu Universitatea Cluj, mai puțin spectaculos. ”Avem și noi armele noastre să câștigăm acest meci”. Tehnicianul spune că jucătorii sunt apăsați de lipsa rezultatelor
După Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna și FC Hermannstadt, Poli Iași întâlnește sâmbătă, în Copou, în etapa a 4-a a acestui sezon de Liga a 2-a, o nouă pretendentă la promovarea în elită, Universitatea Cluj. O formație cu punctaj maxim după primele trei runde, dar și fără gol primit.
Dacă Universitatea Cluj se află în plutonul fruntaș, echipa din Copou caută încă primul punct, iar elevii lui Costel Enache au nevoie de cel puțin un punct în special pentru moral, pentru a prinde încredere. Tocmai ce lipsește echipei în momentul de față, antrenorul Iașiului vorbind despre o echipă apăsată de lipsa rezultatelor.
”Suntem pregătiți pentru un joc de luptă, suntem în creștere și avem nevoie de un rezultat bun. Aștept un joc bun, dinamic, de luptă, nu neapărat spectaculos. Nu sunt neapărat îngrijorat, pentru că profesional am anticipat lucrurile astea, era oarecum previzibil să avem sincope, fluctuații, să avem nesincronizări. Pentru că și golurile pe care le-am luat au venit în urma unor mici nesincronizări, nu gafe. Iar asta necesită ceva timp. Am întâlnit și adversari puternici, am ținut ritmul pentru început. Nu am fost o echipă dominată, călcată în picioare, am jucat de la egal la egal cu toți cei trei parteneri până acum. Poate doar faptul că am întâlnit adversari ceva mai omogeni și mai maturi decât noi a făcut diferența în joc. Eu sunt mulțumit de implicarea jucătorilor, nivelul de antrenament a crescut, jucătorii percutează mai bine la comenzi, asta înseamnă că ne înțelegem. I-am văzut implicați și mental, și fizic, cred că suntem în creștere”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă antrenorul Costel Enache.
Jucătorii, afectați de lipsa rezultatelor
Tehnicianul a recunoscut că jucătorii sunt apăsați de lipsa rezultatelor și suferă în interior, iar jocul echipei este afectat tocmai din această cauză. ”Îi apasă lipsa rezultatelor. Niciunul nu joacă la nivelul lui maxim. Sunt oameni și ei, îi apasă și suferă în interior, iar eu simt asta la ei. Este nevoie de o confirmare a muncii cu un rezultat bun. Chiar le-am spus la Mediaș că cea mai mare bucurie a mea este să-i văd pe ei zâmbind. Nu i-am văzut încă bucuroși, nu știm să gestionăm un rezultat bun cu o muncă bine făcută. Din punctul meu de vedere nu am ce să le reproșez la antrenamente. Dar nu ajunge. Rezultatul e cel care ne hrănește pe noi ca antrenori și pe ei ca jucători, cu încredere și energie. Suferă foarte mult și ei, poate nu își dau nici ei seama, dar și jocul nostru este crispat și câteodată rigid din cauza acestui lucru”, spune tehnicianul Iașiului.
”Avem și noi armele noastre să câștigăm”
Costel Enache recunoaște că e mai ușor să organizezi echipa defensiv și să ”distrugi” decât să joci ofensiv, făcând referire la faptul că Poli nu a primit niciun gol în prima repriză în primele trei etape. Enache îi avertizează însă pe adversari că Poli Iași are armele ei cu care poate câștiga un meci, arme pe care echipele adverse trebuie să le descopere.
”E cel mai ușor pentru un antrenor să organizeze partea defensivă. E mai simplă, pentru că ai de distrus, e mai ușor decât de construit ceva. La partea ofensivă suntem datori, știm și noi, dar asta necesită calitate individuală mare sau automatisme de joc, relații de joc. Care la rândul lor au nevoie de ceva timp. Noi avem 3-4 antrenamente tactice făcute, pentru că obiectivele sunt multe într-un proces de instruire, iar în cursul unei săptămâni ne ocupăm și partea fizică, și de partea mentală, și de tehnică, și de tactică. Cu 4 antrenamente tactice într-o echipă, chiar nouă, cu doar doi jucători cu care am lucrat, e prea puțin. Dar avem și noi niște arme cu care ar trebui să câștigăm jocurile, astea le discutăm între noi. La momentul ăsta avem și noi două arme ca să atacăm, dar o să lăsăm adversarii să le descopere”, a mai spus Enache.
Târșa și Torres, absenți
Enache nu va conta în meciul cu Universitatea Cluj pe Marian Târșa și Torres. Târșa abia a revenit la antrenamente alături de colegii săi după o accidentare, în timp ce Torres, venit împrumut de la Botoșani, nu are încă documentele necesare pentru a debuta la noua echipa.
În schimb, experimentatul stoper Ovidiu Mihalache a ajuns la un nivel fizic mult mai bun și nu ar fi exclus să apară în primul 11 alături de Plămadă, în condițiile în care Ștefan Cană a avut partea lui de vină la mai multe goluri primite de Poli în primele trei meciuri.
Cristi Pușcaș spune că echipa nu este încă închegată
Mijlocașul Cristi Pușcaș, autorul unicului gol marcat de Poli Iași în acest sezon, a admis și el că lipsa rezultatelor apasă în vestiar și a subliniat că echipa din Copou încă nu este închegată.
”E clar că vom întâlni un adversar greu, oaspeții au 9 puncte din 3 meciuri, nu au primit gol. Va fi un meci greu, dar noi ne vom bate pentru fiecare minge și vom da totul pe teren pentru a scoate maximum din acest joc. Din păcate, la Mediaș am luat acel gol pe final, vom încerca să corectăm pe viitor ce am greșit și să luăm puncte. Și colegii mei au dus bine primele meciuri, dar nu am arătat la fel de bine din punct de vedere colectiv. Nu am adunat puncte și ne trebuie încredere pentru a ne da drumul la joc. Dacă aveam mai multe puncte ne uitam și noi poate mai relaxați la joc”, a declarat Cristi Pușcaș.
(Narcis POHOAȚĂ)