Copiii din Pietriș vă mulțumesc! Ziua în care Moș Crăciun a existat!
Dacă te naști în satul Pietriș din comuna Dolhești, județul Iași, șansa înseamnă să pleci cât vezi cu ochii. Cât de departe!
Izolat, la aproape două ore distanță de municipiul Iași, Pietriș este satul fără locuri de muncă. Iar Mihai Eminescu, care apare în acte că a trecut pe la Școala din Pietriș când era revizor, ar ofta dacă ar vedea unde învață acum copiii. Mucegaiul a mușcat serios din temelia școlii, iar sălile de clasă sunt ca în anii ‘50.
Directoarea școlii vine cu internetul de acasă, iar la ore stau toți cu ochii pe un laptop micuț. Și-a dorit de Crăciun un televizor, dar a pus copiii pe primul plan. Campania tradițională de Crăciun a Ziarului de Iași i-a avut în prim plan pe copiii din Pietriș. Radio HIT a fost alături de Ziarul de Iași.
Pietriș…locul în care te naști doar ca să pleci sau să fii îngropat?
Satul Pietriș, comuna Dolhești. Peisaje de poveste. Uitat de lume, de finanțări, într-un timp înghețat în sărăcie și neputință. La intrare, plăcuța ruginită zâmbește știrbă. Dolhești…comună înfrățită cu o altă localitate din Franța. Nu se mai vede demult numele comunei din Franța.
Pe stânga e cimitirul. Apoi, o firmă mică. Coroane funerare, sicrie. Multe case părăsite,iar prin gurile știrbe ale ferestrelor bate neputința. Alături o casă care seamănă cu un palat. În capot, cu mâna la gură, o bătrână privește mirată convoiul Ziarului de Iași. La intersecție, lângă stația unde se zgribulește în așteptarea microbuzului, e școala.
Directoarea școlii din Pietriș: Acum, elevii din clasă sunt copiii foștilor mei elevi!
La Pietriș pe deal se vorbește romani. În vale, româna. În deal nu este apă. Se cară din vale. După orele de școală, copiii trec la cărat de apă. Am ajuns la Pietriș odată cu tradiționala campanie de Crăciun a Ziarului de Iași. Ținta: cei 180 de elevi din Pietriș și Dolhești. Școala din Pietriș, după cum ne povestește noul director Petrica Prăjină, a fost de fapt o modernizare și extindere a școlii vechi.
S-a întâmplat prin anii ‘70. Petrica Prăjină spune mândră că sunt acte că pe aici a trecut și Mihai Eminescu atunci când era revizor. Le caută după sărbători. Luptele politice au pus deseori la Pietriș directorul. Cine și-ar dori să fie director acolo? Și cui i-ar păsa de școala din Pietriș și de copii de acolo? Școala e ca o gară părăsită. Parcă ai intra într-o clasă din anii 50. În exterior mucegaiul a mușcat zdravăn din pereți.
Campania tradițională de Crăciun a Ziarului de Iași o face să plângă pe directoare. Petrica Prăjină se uită la școală și oftează: „Da, arată ca după bombardament. Eu sunt din ianuarie director. E ca după bombardament. Dar e o școală unde toti încercăm să facem ceva pentru binele copiilor. Vrem ca acești copii sa nu se plafoneze aici și sa meargă mai departe, sa ajungă oameni mari, sa ne mândrim cu dansii când ajungem la pensie. Eu am 28 de ani in învățământ. Aici am deputat la început ca necalificat, apoi m-am calificat. Cunosc fiecare ulicioară. Drumul era de veneam cu cizme, era microbuz școlar, acum 28 de ani un picior îl băgam in noroi, altul îl scoteam, erau iernile mai cu zăpada. Acum, elevii din clasa sunt copiii foștilor mei elevi”
„Aveam copii din clasa care spuneau ca nu exista Mos Crăciun”.
Cancelaria e ca o debara mai mare. O fotografie arsă de timp și de așteptare a îmghețat și ea. Dar echipa Ziarului de Iași e întâmpinată cu veselie. Pachetele cu daruri sunt așezate frumoas pe grupe de vărstă, clase. Invățătorii tremură de emoționați. Directoarea școlii Petrica Prăjină subliniază că donația înseamnă „Ceva enorm. Aveam copii in clasă. Deși sunt director, am și clasa I. Aveam copii din clasa care spuneau ca nu exista Mos Crăciun. Este o mare bucurie și, cum spuneam, ei ziceau ca nu exista și ca doamna sa aducă ceva și eu am zis internet in școala și ce mai facem, repetiții, tot, aduc laptopul și Internetul de acasă. Îmi doream un televizor unde sa pun in pauza. Mi-au îndeplinit dorința și chiar astăzi le-am arătat la copii și au fost incantați. Eu sunt cea mai fericită.
S-au strâns piticii pentru un colind. Serioși și speriați și-a dat drumul la zâmbete.Un elefant vesel zâmbește dintr-un sac de cadouri. Au intrat cu ochii triști și zâmbesc. Gata se împart cadouri. Multe. Copiii sunt însoțiți de părinți. Nu pot duce atâtea daruri și dărnicie. Nu au văzut atâtea niciodată. Un băiețel privește cutiile și se îndreaptă către un membru al echipei Ziarului de Iași. Lasă cutia jos și îl îmbrățișează. Mulțumesc, Moș Crăciun!
Copiii au primit ghetuțe, dulciuri, haine, cărți, jocuri, treninguri, iar lista e lungă. Donatorii au fost mulți, de la elevi care au dăruit elevilor din Pietriș bursa, până la oameni de afaceri care, sub anonimat, au donat și câte 10.000 de lei.
Învățătorii ne povestesc cât de greu este la Pietriș. Șoferul microbuzului școlar a povestit ca are o fata care învața foarte bine și vrea la Iasi la liceu. A calculat, 800 de lei cazarea pe luna, masa și celelalte. De unde, Doamne? S-a întrebat retoric. Pietriș este satul fără locuri de muncă. E și departe de Iasi și nu se poate face ușor naveta. Fie pleci, fie rămâi îngropat în agricultura de subzistenta. Copiii au fost ajutați de părinți să își aducă cadourile acasă.
O femeie subțirică ia cadourile cu ochii în lacrimi.
-Ce înseamnă cadoul de astăzi pentru dumneavoastră?
– Un sprijin, un ajutor pentru copii, o bucurie, un sprijin pentru noi.
-Cum e viața în Pietriș?
-Suntem nevoiți sa plecăm în afară pentru a putea avea grija. În Pietriș nu prea sunt locuri, nu avem de muncă.
– Lucrați in străinătate?
-Eu, da. Copiii rămân cu soacra mea.
-Vă este greu, nu? Vă este dor?
– Mai are o soră care e la liceu la Iași și trebuie să ne ducem că le trebuie și lor. Asta sper, ca sora lui să aibă și ea un viitor.
Lacrimi au toate mamele în ochi. Una dintre ele își strânge băiețelul în clasa întâi în brațe.
– Când va fi mare, ce vrea sa se facă?
– Deocamdată e prea mic ca sa ne pronunțăm. E în clasa I. E foarte greu aici, nu se găsesc locuri de muncă, nu se găsesc, doar dacă pleacă la oras undeva.
Unii rup cu mîinile sacii. Și-ar înfinge și dinții numai să scoată darurile mai repede. Se scot ghetuțele și se ridică în aer. Se scot mingile și se bat în sala de clasă. Apoi a venit rândul celor mai mari sa își ia cadourile. Au venit cei din „Deal”. Cântăreți în fanfara elevilor din Pietriș. Au fost la un concert. Au primit dulciuri. Toți trompetiștii au instrumentele la ei și cântă.
-Dacă ai fi și la fel de cuminte la oră așa cum cânți ar fi bine, spune profesoara de muzică cu drag către un adolescent care ridică din umeri.
Campania Ziarului de Iași a ajuns și la trei familii sărace. În Pietriș, doar soarele și ochii copiilor strălucesc. Adulții par a fi pierdut lupta cu propriile năzuințe. Dacă te naști în Pietriș, ai o singură șansă: Să pleci unde vezi cu ochii.
Copiii din Pietriș vă mulțumesc!