Copiii de la Academia Didi, locul 2 la turneul ”Enjoy Sports Winter Cup”, la Brașov
Peste 100 de echipe din întreaga țară și-au dat întâlnire la Brașov, la ”Enjoy Sports Winter Cup”, cel mai puternic turneu pentru copii, structurat pe mai multe categorii de vârstă.
La categoria 2013 s-au aliniat la start 27 de formații, între care și Academia Didi Iași, clasată în final pe locul 2, după Chelsea București.
Însoțiți la turneul de sub Tâmpa de antrenorii Didi Florean și Bogdan Curpăn, copiii de la Didi au disputat șase meciuri și au obținut cinci victorii, având în final un golaveraj foarte bun, 44-12.
În prima grupă, Academia Didi a înregistrat două victorii categorice, 15-0 cu Intergalaxy București și 13-0 cu Kinder Constanța, iar în faza a doua a turneului micuții fotbaliști ieșeni s-au impus în fața unor echipe de top, 5-2 cu Universitatea Cluj, după ce au revenit de la 0-2 și 5-3 cu FCSB.
În primul meci din grupa finală, Academia Didi a învins Steagu Roșu Brașov cu 5-3, pentru ca în finala turneului să cedeze cu 1-4 în fața Academiei Chelsea București.
Locul 3 a fost ocupat de echipa locală Steagu Roșu Brașov.
”Enjoy Sports Winter Cup este unul dintre cele mai tari turnee la care am participat până acum cu acea grupă mică, cu echipe foarte puternice la start. Este pentru prima dată când am participat la o competiție formată doar din grupe, grupele principale și finale. În prima grupă am obținut două victorii categorice, iar în faza a doua am câștigat, de asemenea, ambele partide, deși am întâlnit adversari foarte tari, Universitatea Cluj și FCSB. Cu Universitatea Cluj am revenit de la 0-2 și am câștigat cu 5-2, copiii au demonstrat că sunt puternici mental și au întors superb rezultatul. În grupa finală ne-am impus în fața echipei Steagu Roșu Brașov, pentru ca în finală să cedăm, din păcate, cu 4-1 la Chelsea București, o echipă senzațională. A fost o finală extrem de spectaculoasă, cu galerii de ambele părți, iar Chelsea și-a luat revanșa după ce noi ne-am impus la turneul de la Muscel”, a declarat la Radio HIT antrenorul Bogdan Curpăn, care promite că Academia Didi va ridica la un alt nivel ediția din acest an a turneului ”Didi Premier Cup”: ”La Brașov au fost cele mai bune echipe din țară la 2013, sper să reușim și noi să le aducem la Didi Premier Cup. Deja avem câteva confirmări, de la Cluj, FCSB și ne dorim să facem același spectacol ca și la Brașov. Avem și noi echipe puternice confirmate, suntem în plină organizare și vă asigur că vom face în acest an un turneu și mai bun decât cel de anul trecut”.
Antrenorii Didi Florean și Bogdan Curpăn au deplasat sub Tâmpa un lot format din următorii copii: Alexie Lature, Fabian Andriași, Petru Crudu, Alex Ungureanu, Teo Liteanu, Lucian Iacob, Mihai Onofrei, Alex Caras, Maximus Sturza, Matei Anastasiei și Sebi Secuiu.
(Narcis POHOAȚĂ)