Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Copiii de la Academia Didi Iași și Steaua Magică Iași au impresionat la Cupa Campionilor. Academia Didi, medaliată cu bronz după ce a câștigat finala mică cu Steaua Magică, echipă desemnată revelația turneului

  • mai 11, 2021
  • Narcis Pohoata

Dacă la nivel de seniori fotbalul ieșean dezamăgește crunt în această perioadă, două cluburi private demonstrează că sportul rege are viitor la Iași. Dacă știm să investim în copii și să ne creștem frumos tinerele talente, să le acordăm timp și încredere.

Invitate să participe la Cupa Campionilor – Trofeul Sfinx Under 10, desfășurat la Câmpulung Muscel, cel mai puternic turneu din țară rezervat copiilor născuți în anul 2011, Academia Didi Iași (antrenori Didi Florean și Liviu Niță, preparator fizic Bianca Onofrei) și Steaua Magică Iași (antrenori Petre Sinescu și George Curcă) au impresionat prin evoluțiile din cele cinci zile de întreceri, ajungând până în semifinale. Ambele au cedat în careul de ași, iar disputa ieșeană pentru bronz din finala mică a fost adjudecată de copiii de la Didi cu scorul de 3-1. Dar felicitări merită micuții fotbaliști ai ambelor echipe, dar și staff-urile lor pentru că au făcut cinste Iașiului la acest regal fotbalistic.

Finală mică ieșeană

Până în semifinale, Academia Didi a câștigat patru meciuri din cele cinci disputate în faza grupelor, 6-1 cu Târgoviște, 4-3 cu Alba Iulia, 8-3 cu Miercurea Nirajului și 3-1 cu Luceafărul Cluj, fiind învinsă cu 6-1 de Viitorul Argeș, echipa care avea să devină campioană. În optimi, elevii prof. Didi Florean și Liviu Niță au trecut de FC Voluntari la penalty-uri, scor 5-3 (3-3 la finalul timpului regulamentar), în sferturi ieșenii au trecut de CS Eforie cu 5-1, iar în semifinale au cedat cu 2-5 în fața campioanei județului Timiș, Ghiroda și Gearmata Vii.

De cealaltă parte, copiii de la Steaua Magică pregătiți de Petre Sinescu și George Curcă au câștigat toate meciurile din grupă, 5-1 cu FC Voluntari, 2-0 cu Alba Iulia, 6-1 cu Zenit Oradea, 7-0 cu Dinamo, 5-2 cu Kids Tâmpa Brașov, iar până în careul de ași au obținut victorii fără să primească gol, 2-0 cu Alma Sibiu, în optimi și 1-0 cu Luceafărul Cluj, în sferturi. În semifinale, Steaua Magică a cedat cu 1-4 în fața campioanei Viitorul Argeș.

În finala mică, cele două echipe ieșene au oferit un fotbal spectaculos, iar Didi s-a impus cu scorul de 3-1, intrând în posesia medaliilor de bronz. Aurul a fost câștigat de Viitorul Argeș, 3-2 în finală cu Ghiroda și Gearmata Vii.

Doi copii de la Academia Didi, în echipa ideală

Liviu Niță, unul dintre antrenorii medaliatei cu bronz, a declarat: ”Cupa Campionilor a fost organizat de firma Sfinx Football, care se ocupă de promovarea fotbalului juvenil. A fost un turneu de cinci zile, cu 9 meciuri în 5 zile, cel mai lung turneu la care am participat, pentru copii născuți în 2011. La această competiție s-a participat doar pe bază de invitație, venind echipele campioane și vicecampioane din fiecare județ. Noi am câștigat finala mică cu scorul de 3-1 în fața unei alte echipe ieșene, Steaua Magică, formație care a răsturnat toate calculele. A fost o atmosferă superbă în tribune, s-au auzit doar scandarea Iașul, Iașul. Nu s-a strigat ”Didi” sau ”Steaua”, a fost o atmosferă extraordinară, iar la final copiii au salutat împreună grupul de părinți veniți de la Iași. Vreau să remarc prezența în staff-ul echipei noastre a Biancăi Onofrei, preparator fizic și kinetoterapeut, cea care le-a fost de mare folos copiilor, care au jucat și câte două meciuri pe zi. A fost un maraton fotbalistic, cu 9 meciuri în 5 zile, dar am avut un lot destul de numeros, de 15 jucători, iar Bianca Onofrei a reușit să-i aducă pe copii la forma cea mai bună înainte de meciuri. Am avut și doi jucători în echipa turneului, Tudor Fânaru, mijlocaș dreapta, a fost desemnat cel mai vitezist jucător, ”motoreta” turneului, iar fundașul Filipenco Fabian, cel mai bun fundaș”.

Căpitanul echipei Steaua Magică, în dream team-ul turneului

Antrenorul echipei Steaua Magică, Petre Sinescu, a declarat: ”A fost unul dintre cele mai tari turnee la care am participat, cu echipe valoroase și copii extrem de talentați, cu valoare individuală foarte bună. Mă bucur că în aceste cinci zile am avut șansa să ne duelăm cu cele mai bune echipe din țară. Elevii mei s-au autodepășit și au demonstrat că prin disciplină, unitate de grup, muncă și seriozitate pot realiza lucruri frumoase ca echipă, se pot dezvolta ca grup, dar și individual. Sunt mândru de ei că au fost apreciați, fiind numiți revelația turneului, primind și un premiu special. Căpitanul echipei, Denis Zăgan, a făcut parte din dream team-ul turneului – un top al celor mai buni 7 jucători. Sper ca această competiție să fie un reper pentru ei și sunt sigur, că atât ei, cât și eu, ca antrenor, am invătat multe de aici. Știm pe viitor ce avem de îmbunătățit pentru ca jocul nostru să fie unul mai consistent, mai ales în fazele eliminatorii”.

 

Rezultatele înregistrate de Academia Didi:

GRUPE

Didi Iași – Târgoviște 6-1

Didi Iași – Alba Iulia 4-3

Didi Iași – Miercurea Nirajului 8-3

Didi Iași – Luceafărul Cluj 3-1

Didi Iași – Viitorul Argeș 1-6

OPTIMI

Didi Iași – FC Voluntari 5-3 la penalty-uri (3-3 la finalul timpului regulamentar)

SFERTURI

Didi Iași – CS Eforie 5-1

SEMIFINALE

Didi – Ghiroda și Gearmata Vii 2-5

FINALA MICĂ

Didi Iași – Steaua Magică Iași 3-1

 

Rezultatele înregistrate de Steaua Magică:

Steaua Magică – FC Voluntari 5-1

Marcatori: Luca Bostan (2), Denis Zagan, Iustin Stan și Mateo Zălincă.

 

Steaua Magică – Optimum Alba Iulia 2-0

Marcatori: Luca Bostan, Denis Zagan.

 

Steaua Magică – Zenit Oradea 6-1

Marcatori: Luca Bostan (2), Denis Zăgan (3), Rareș Bârlădeanu

 

Steaua Magică – Dinamo 7-0

Marcatori: Luca Bostan (3), Laurențiu Zăgan, Iustin Stan și Rareș Bârlădeanu (2)

 

Steaua Magică – Kids Tâmpa Brașov 5-2

Marcatori: Luca Bostan (2), Rareș Bârlădeanu, Darius Bajureanu, Iustin Stan.

 

OPTIMI

Steaua Magică – Alma Sibiu 2-0

Marcatori: Luca Bostan (2)

 

SFERTURI

Steaua Magică – CS Luceafărul 2010 Cluj-Napoca 1-0

Marcatori: Rareș Bârlădeanu

 

SEMIFINALE

Steaua Magică – Viitorul Argeș 1-4

Marcatori: Rareș Bârlădeanu

 

FINALA MICĂ

Steaua Magică – Didi Junior 1-3

Marcatori: Luca Bostan

Lotul deplasat de antrenorii Petre Sinescu și George Curcă: Lohan Tudor, Petrescu Dimitrie, Fliușcă Ștefan, Zălincă Mateo, Zăgan Denis, Bostan Luca, Băjureanu Darius, Bârlădeanu Rareș, Stan Iustin, Arhire Dragoș, Murariu Andrei, Zăgan Laurențiu.

(Narcis POHOAȚĂ)