Continuă controalele la nivelul județului Iași pentru respectarea măsurilor și restricțiilor din pandemie
În urma ordinului de prefect de pe data de 26 octombrie 2021, prin care instituțiile cu atribuții de control în privința respectării măsurilor sanitare preventive (împotriva COVID-19) și a restricțiilor privind condițiile în care au loc anumite activități (HG nr. 1.130 și 1.161/2021), au format echipe mixte de acțiune, zilnic au avut loc verificări privind aspectele legate de restricții și măsuri preventive, incluzând certificatele care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală, conform reglementărilor în vigoare.
Aceste echipe mixte au urmărit modul în care se respectă măsurile legale referitoare la prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19 în zonele aglomerate și de risc de infectare cu noul coronavirus din județul Iași. Echipele mixte sunt formate din reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași, Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași.
„Pentru perioada pandemiei, executivul a dispus măsuri preventive specifice și restricții, iar zilnic aceste măsuri sunt verificate de către organele de ordine cu atribuții în acest sens. Respectarea acestor măsuri preventive și vaccinarea împotriva COVID-19 sunt căile prin care vom putea să trecem peste această pandemie și să ne reluăm activitpățile în
afara restricțiilor”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.
În perioada 08 – 14 noiembrie au fost organizate în total 60 de filtre de poliție la care au luat parte 227 polițiști și jandarmi (în medie, 32 polițiști și jandarmi pe zi). Însumat, au fost verificate 10.659 de persoane dintre care 9.229 de
persoane aflate în carantină sau izolare. În urma acestor acțiuni s-au întocmit 302 procese verbale cu sancțiuni
contravenționale conform Legii 55/2020 în valoare totală de 169.400 lei. Au fost verificați 164 de operatori economici și, de asemenea, au fost verificate 394 mijloace de transport.