Consultații de specialitate și servicii de îngrijiri medicale la domiciliu prin platforma Beesers pentru ieșeni

Începând de luna aceasta, locuitorii din Iași pot alege consultațiile de specialitate și serviciile de îngrijire medicală la domiciliu prin aplicația Beesers. Rezervarea acestora se poate realiza atât de către pacientul care va beneficia de asistență medicală specializată, cât și de un apropiat al acestuia. Programările consultațiilor sau al tratamentelor se pot efectua și de către persoanele care nu locuiesc în același oraș cu pacienții aflați în România.
La momentul actual, prin aplicația Beesers pot fi rezervate următoarele tipuri de servicii: administrare medicamente pe cale orală, perfuzii, monitorizare parametri fiziologici, recuperare medicală (kinetoterapie, fizioterapie, masaj), injecții, recoltare analize de toate tipurile, recoltare teste Covid, îngrijire plăgi, tratamente escare, montare/schimbare sonde urinare, spălături profesionale pentru urechi, vaccin, servicii de consiliere psihologică. Pacienții aflați sub tratament pot beneficia de o rezervare multiplă, care oferă posibilitatea rezervării aceluiași serviciu de mai multe ori sau pot programa un consult de specialitate pentru care se va ține cont de infrastructura care poate fi transportată la domiciliul pacientului.
,,Prin Beesers ne dorim să aducem consumatorilor de servicii medicale consultații și îngrijiri de specialitate în confortul casei. În doar șase pași, clientul poate aduce acasă medicul sau asistentul medical într-o manieră predictibilă, trasabilă și monitorizabilă. Utilizatorul are posibilitatea de a rezerva serviciul medical sau consultul împreună cu specialistul în zile și la ore ferme conform schemei de tratament, poate fi informat în permanență cu privire la cine realizează vizitele medicale și, totodată, poate rămâne în contact permanent cu acesta. Adițional serviciilor de îngrijiri medicale, Beesers oferă posibilitatea pacienților de a beneficia de consultații medicale realizate de medici specialiști”, a transmis Ovidiu Tuduruță, fondator Beesers.