Consiliul Local Iași a aprobat un nou proiect referitor la achiziționarea 157 de insule ecologice digitalizate
Consiliul Local Iași a aprobat un nou proiect referitor la achiziționarea 157 de insule ecologice digitalizate (ansambluri de containere digitalizate pentru colectarea separată de deșeuri menajere) care va fi trimis la Ministerul Mediului pentru a fi finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C3 – Managementul deșeurilor.
Primăria Iași a obținut deja finanțare europeană prin PNRR pentru un alt proiect similar, care vizează 175 de insule ecologice digitalizate, din care 150 supraterane și 25 subterane (valoarea totală a acestui proiect este de 24.002.240,5 lei, circa 4,86 milioane euro), la care se adaugă celalte 157 supraterane.
Şedinţa de ieri a fost necesară întrucât Direcţia Generală Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a solicitat municipiului Iaşi refacerea vechii hotărâri prin adoptarea alteia în care să se prevadă faptul că municipalitatea ieşeană îşi ia angajamentul de a suporta cheltuielile de mentenanţă a investiţiei pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăţi.