Consiliul Județean Iași oferă peste 1.000 de burse sociale pentru elevii din șase unități de învățământ special
Elevi din șase unități de învățământ special din judeţul Iaşi beneficiază de burse pe mai multe categorii: de merit, de studiu și de ajutor social. Unitățile școlare care vor fi finanțate în semestrul al II lea de către Consiliul Județean Iași sunt Colegiul Tehnic „Ioan Holban” Iași, Liceul Special Tehnologic „Vasile Pavelcu”, Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, Școala Profesională Specială „Trinitas” Târgu Frumos și Școala Gimnazială Specială Pașcani. 91 de burse sunt pentru merit, 60 pentru studiu, iar 1.012 sunt pentru elevii care beneficiază de ajutor social.
„Bursele de merit, bursele de performanță se acordă elevilor pe baza rezultatelor obtinuțe, atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul, la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții, la propunerea dirigintelui, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens”, se transmite în nota de fundamentare a acestui proiect de hotărâre.
De la începutul anului au fost stabilite noi cuantumuri minime ale burselor: 500 lei pentru bursa de performanță, 200 lei pentru bursa de merit, 150 lei pentru bursa de studio şi 200 lei pentru bursa de ajutor social.