audio Conferințele Ateneului Național din Iași

Această ediție a libretului se conturează în jurul conferințelor de la Ateneul Național din Iași.
Ziua de 25 iunie a adus la Sala Unirii o alta conferință creată de Ateneul Național din Iași. Cea de-a opta ediție le a adus în fața publicului pe actrița Cezara Fantu și pe Teodora Mețiu, trainer de public speaking, având ca temă de discuție „Arta de a fi, nu doar de a spune”. Care au fost principalele idei, ne spune Cezara Fantu:
Cred că prima idee este cum să te aduni în tine înainte să te arunci în cuvinte. Cum să nu fii doar vocea de pe scenă, ci omul din spatele ei – real, cu frici, cu emoții, cu tot ce e viu. Cum să fii inspirat și să-i inspiri pe alții. Cum poți schimba lumea cu o idee. Cum să îți asumi un discurs nu doar cu mintea, ci și cu inima – poate chiar și cu genunchii care tremură, cu mâinile care gesticulează, cu privirea care nu se ferește.
Cred că astea sunt principalele idei. Iar cea care le unește pe toate este aceasta: cum să fii prezent în fața unui om sau a unei săli nu pentru a impresiona, ci pentru a te conecta.
Printre primele evenimente al anului a fost întâlnirea publicului ieșean cu Răzvan Vasile și doctor Cristian Andrei, care a avut ca temă Relația de cuplu și puterea exemplului – fundamentul educației copiilor.
Cărei nevoi răspunde această conferință ne spune directorul artistic al Ateneului Național din Iași, Gheorghita Rusu Persic:
Conferința răspunde unor nevoi ale cotidianului. Relația de cuplu și, mai precis, ceea ce se întâmplă în cadrul unei familii este tema centrală. În familiile în care copiii, mai mari sau mai mici, încep să ne provoace și să ne prezinte tot felul de probleme, de multe ori rămânem fără soluții. Această conferință vine dintr-o perspectivă de parenting, dar mai ales psihologică, pentru a înțelege cum evoluează relația, care sunt parametrii în care aceasta se dezvoltă și ce facem atunci când copiii noștri dragi și iubiți încep să se distanțeze de noi, mai ales din pricina vârstei adolescente.
Pe 11 aprilie, Ateneul a găzduit conferința Cum facem să rămânem împreună, cu invitații Paul Olteanu și Raluca Anton, care au vorbit despre importanța relațiilor interumane și modul în care putem învăța să facem față provocărilor zilnice. Directorul artistic al Ateneului Național din Iași detaliază:
Vedem în ce timpuri trăim, s-au creat facțiuni chiar și în familie. Încă din perioada 2020, în timpul pandemiei de COVID-19, parcă toată lumea a început să se certe: mamă cu tată, tată cu fiu, soră cu fiică. Fiecare are un alt crez, fie că e legat de politică sau de alte subiecte.
Ceea ce vreau să spun este că nu este vorba doar despre relația de cuplu. Invitații noștri, Paul Olteanu și Raluca Anton, nu vor discuta doar despre acest subiect chiar dacă el este foarte important, având în vedere că rata divorțurilor a crescut atât de mult în ultimii ani. Din 1990 până în 2020, o statistică arată că rata divorțurilor a crescut cu 75%, iar durata medie a unei căsnicii este între 9 și 12 ani.
Așadar, subiectul este mai extins decât pare la o primă vedere este despre grija față de noi ca societate și despre cum facem să construim o comunitate frumoasă.