audio Conferința „Ura și iubirea: capcane, iluzii și transformări” la Ateneul Național din Iași
Sâmbătă, 25 octombrie, Ateneul Național din Iași găzduiește o nouă conferință din seria „Conferințele la Ateneu”: „Ura și iubirea, capcane, iluzii și transformări”, un dialog între Lavinia Bârlogeanu și Mihai Morar, despre emoțiile care ne definesc, dar și despre felul în care le putem transforma în resurse de creștere.
Despre cum a luat naștere acest eveniment și ce îi așteaptă pe spectatori, am vorbit cu organizatorul conferinței, Teodor Cristofor.
Cum a fost aleasă tema Ura și iubirea? Ce v-a inspirat să aduceți această discuție pe scena Ateneului?
Putem să-i vedem în fiecare zi, de cum ne trezim și deschidem telefonul. În social media vedem, în ultima vreme și nu neapărat doar în ultima vreme, pentru că diferențe, clivaje, facțiuni, partide, opinii diferite, chiar și într-o familie au existat dintotdeauna, și este firesc să fie așa. Ba chiar este benefic.
Problema apare atunci când, din prea mult patos, convingerile personale devin „adevărul suprem”. Și asta se întâmplă acum, în societate, când cu toții aruncăm cu noroi în cealaltă „partidă”. Despre asta atrage atenția doamna dr. Lavinia Bârlogeanu, care, dacă îi urmăriți pagina de Facebook, o face cu multă răbdare și blândețe. Ea vorbește despre toate aceste derapaje care se întâmplă acum, într-o societate care, cred eu, ar trebui să fie un pic mai civilizată, în anul 2025, și să nu se mai comporte așa cum vedem.
Totul a început încă din perioada pandemiei. Cred că acolo s-au produs, ca niciodată, disensiuni chiar în interiorul familiei: între mamă și copil, tată, frate, bunici. Rupturi parcă în premieră, cum nu s-au mai văzut până acum. Apoi, astăzi, vedem foarte bine în spațiul politic, cu partide de toate felurile. Nu vreau să merg într-o direcție anume și nu favorizez pe nimeni – poate că un pic de adevăr dețin și unii, un pic de adevăr dețin și alții. Important este ca aceste adevăruri, pe care le deținem fiecare dintre noi, să nu le exprimăm cu ură și să nu ne comportăm într-un mod care nu ne face cinste.
Seria conferințelor de la Ateneu a adus mereu invitați cu perspective diferite. Ați menționat-o anterior pe Lavinia Bârlogeanu, însă alături de ea, pe scenă, va fi și Mihai Morar. Ce credeți că face special dialogul dintre cei doi?
Chimia dintre cei doi, evident. Când alegem invitații, sondăm spațiul media și observăm formulele care au succes. Doamna Lavinia Bârlogeanu ni l-a indicat pe Mihai Morar, pentru că între ei s-a creat deja o legătură, un dialog firesc. Iar asta ne dorim, până la urmă: o seară reușită, un moment de succes, cu câștiguri pentru toată lumea.
Cât de receptiv e publicul ieșean la astfel de conferințe? Pentru că vorbim deja de o serie destul de lungă.
Da, și sperăm să devină și mai lungă. Publicul este din ce în ce mai receptiv, iar asta ne bucură. Evident, la început, până a prins contur acest proiect, a mai durat puțin. Acum însă, din ce în ce mai mulți oameni știu despre „Conferințele la Ateneu” și chiar le așteaptă. Urmăresc anunțurile, vin constant și ne scriu.
Încercăm mereu să atingem subiecte actuale, sensibile, care preocupă publicul. Ne adaptăm și la propunerile oamenilor. În ultima vreme, am observat un apetit crescut pentru zona de psihologie iar tema de sâmbătă, de fapt, face referire exact la aspecte psihologice și sociale. Oamenii își pun tot mai multe întrebări despre relațiile lor, despre familie, serviciu și viața personală.
Pe lângă întrebări, ce v-ați dori ca publicul ieșean să ia acasă, la finalul acestei seri?
Mi-aș dori să plece mai buni, mai îngăduitori mai ales după o asemenea temă. Să reușească să aplice în viața de zi cu zi ceea ce aud și învață de la acești oameni minunați.
Și, poate, să plece și cu o carte. Am creat o tradiție: la fiecare conferință, diferite edituri vin și pun la vânzare volumele invitaților sau alte titluri interesante. E o modalitate de a încuraja lectura, mai ales că România e, din păcate, pe ultimele locuri din Europa la capitolul vânzare de carte. Publicul are astfel ocazia să plece nu doar cu o idee frumoasă, ci și cu o carte semnată de invitați.
Alături de noi a fost organizatorul conferinței, Teodor Cristofor.