Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, start înscrieri
Muzeul Național al Literaturii Române Iași dă startul înscrierilor în cadrul Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, unul dintre cele mai longevive concursuri de creație, ajuns anul acesta la cea de-a XXX-a ediție. Termenul limită de trimitere a lucrărilor este 1 martie 2022.
Concursul este destinat autorilor români de orice vârstă, inclusiv celor care trăiesc în afara granițelor țării, și își propune să descopere talente literare și să susțină creația literară contemporană. De-a lungul timpului, numărul de lucrări înscrise a tot crescut, ajungând la 445 în anul 2021 (lista câștigătorilor se află aici).
Textele (maximum 15 pagini), culese în programul word (format .doc sau .docx), cu diacritice, fontul Times New Roman, mărime 12, cu spațiul între rânduri de 1,5, în 3 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mailul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii”, „Povești scrise de adolescenți”, sau „Poveşti scrise de adulţi”. Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate.
Concurenţii vor expedia lucrările în plic timbrat (imprimate), până la data de 1 martie 2022 (data poştei) pe adresa: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, str. Vasile Alecsandri, nr. 6, 700054, tel. 0232.213.210. De asemenea, în plic va trebui inserat un CD cu formatul electronic al lucrărilor.
Premiile vor fi anunțate pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române Iași în data de 15 aprilie 2022, aniversarea inaugurării primului muzeu literar din România, Bojdeuca din Țicău (Muzeul „Ion Creangă” Iași). Tot atunci se va lansa volumul Poveştile de la Bojdeucă, cu textele autorilor premiați la ediția din anul 2021.
Conform tradiției, poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul Poveştile de la Bojdeucă, care va fi publicat în anul 2023 la Editura Muzeelor Literare.
Mai multe detalii și regulamentul complet de organizare și desfășurare se află pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.