Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

„Conclave” şi „The Brutalist” sunt marile câştigătoare la Premiile BAFTA 2025

  • februarie 17, 2025
  • Diana Nechita

Filmele „Conclave” și „The Brutalist” au primit duminică seară cele mai multe trofee la Gala premiilor BAFTA, acordate de Academia Britanică de Film şi Televiziune.

Adrien Brody a urcat pe scenă pentru a intra în posesia premiului pentru cel mai bun actor. La aceeași categorie a fost nominalizat și Sebastian Stan. Filmul „The Apprentice”, unde îl interpretează pe tânărul Donald Trump, i-ar putea aduce însă un Oscar, pe 3 martie.

„Conclave”, thrillerul misterios al lui Edward Berger, plasat la Vatican, a câştigat patru premii, inclusiv cel pentru cel mai bun film. Musicalul „Emilia Pérez” a demonstrat că este încă un pretendent la premii, în ciuda unei reacţii negative multiple care părea să îi fi diminuat şansele.

„The Brutalist” a egalat numărul de premii obţinute de „Conclave”, cucerind patru trofee, inclusiv cel pentru cel mai bun regizor pentru Brady Corbet şi cel pentru cel mai bun actor în rol principal pentru Adrien Brody. Mikey Madison a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru tragicomedia din Brooklyn „Anora”.