Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

COMUNICAT. “Fiti Ctitori pentru Casa Albastră!”. Cum poți contribui

  • decembrie 05, 2023
  • Diana Nechita

În luna septembrie anul acesta, după numeroase intervenții făcute de-a lungul timpului de către ONG-uri, legislativul a aprobat decontarea a câte două ore de terapie pe zi pentru persoanele diagnosticate cu autism. Premiera binevenită în domeniul social poate fi pusă în practică doar cu foarte mult efort și foarte multe investiții din partea organizațiilor, investiții necesare pentru amenajarea centrelor de terapie și obținerea avizelor impuse de lege.

În acest context, pentru ca banii guvernamentali să urmeze beneficiarii, Asociația Surâsul Albastru, insoțitor al copiilor cu autism,  a lansat campaniei umanitară organizată cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, campanie care anul acesta se intitulează “Fiti Ctitori pentru Casa Albastră!”.

Scopul campaniei este strângerea de fonduri necesare amenajării unui centru de terapii integrate destinat atât copiilor cu autism, cât și persoanelor tipice diagnosticate cu alte maladii.

Centrul Casa Albastră va avea aproximativ 300 de metri pătrați unde 15 tineri specialiști proaspeți absolvenți ai facultăților de profil vor susține peste 10000 de ore pe an de terapie specifică patologiiilor din spectrul autist și nu numai.

La fel ca și Asociația Surâsul Albastru, Casa Albastră, ctitorie lumească pe care cu speranță dorim să o construim alături de comunitatea locală, îl are drept protector spiritual pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai creștinismului, personaj real din istoria Bisericii, devenit simbol al bunătății sufletului”, numit chip al blândeților”,mai ales pentru că a îmbinat smerenia cu dărnicia. De altfel, până acum trei ani, evenimentul caritabil organizat de asociație în luna decembrie s-a intitulat „Poveste de Sfântul Nicolae”.

Anul acesta, campania din luna decembrie numită „Fiți Ctitori pentru Casa Albastră” este organizată în parteneriat cu Palas Mall și Opera Națională Română din Iași. Pe tot parcursul campaniei, la standul Asociației Surâsul Albastru amplasat în zona Atrium din complexul Palas, ieșenii vor puntea achiziționa, în schimbul unei donații minime, felicitări care repreduc „Îngerii” artistului plastic Felix Aftene precum și semne de carte cu desene realizate de copiii cu autism. În fiecare weekend, voluntarii vor organiza ateliere de face painting, unde copiii se vor putea deghiza în personajele preferate.

Campania va culmina cu spectacolul „Magia Crăciunului” susținut de redutabilii artiști ai Operei Naționale Române Iași, în Sala Mare a Teatrului Național Vasile Alecsandri , în data 21 Decembrie, ora 19:30.

Fiind un eveniment caritabil, ne adresăm comunității locale invitând să ctitorească în sprijinul copiilor diagnosticați cu autism prin donații/sponsorizări, sponsorii primind în schimb invitații la evenimentul anunțat.

CONTUL CAMPANIEI “FIȚI CTITORI PENTRU CASA ALBASTRĂ” ESTE RO47BRDE240SV47442692400 DESCHIS LA BRD.

Pentru invitațiile la spectacolul “Magia Crăciunului”, sponsorii/donatorii pot suna la numerele de telefon 0772 165 010 / 0744 645 304.

Donația/sponsorizarea va fi răsplătită de către Asociația Surâsul Albastru prin:

  • recunoaștere specială, numele instituției/companiei/donatorului va apărea în mod distinct pe frontispiciul clădirii, alături de ceilalți CTITORI ai Centrului „Casa Albastră;
  • trofeu de Ctitor înmânat în seara spectacolului;
  • privilegii la Gală (locuri VIP la lojă și balcon care vor purta numele instituției/companiei, în cadrul evenimentului „Magia Crăciunului”);
  • expunere Social Media și apariție pe Website

Pe această cale, mulțumim comunității locale, autorităților și partenerilor media pentru întreg sprijinul acordat și fără de care asociația nu ar fi reușit să asigure terapie pentru copiii diagnosticați cu autism.

 

Fondatorul Asociației Surâsul Albastru, Cristina Nichita, a fost invitatul dimineții în emisiunea Play the Day