Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași continuă seria Concertelor la Palat, organizate în colaborare cu prestigioase instituții ieșene
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași continuă seria Concertelor la Palat, organizate în colaborare cu prestigioase instituții ieșene: Opera Națională Română Iași, Filarmonica „Moldova” Iași și Ateneul Național Iași. Marți, 18 iunie 2024, va avea loc un adevărat maraton muzical.
„Puccini a quattro mani”. Începând cu ora 18:00, în Holul de Onoare, Opera Națională Română Iași încheie seria evenimentelor artistice din această stagiune la Palatul Culturii cu un concert special intitulat „Puccini a quattro mani”. Maestrul David Crescenzi și maestrul corepetitor Adina Alupei vor interpreta, la pian, compoziții ale genialului compozitor italian. Concertul este organizat sub egida Centenarului Giacomo Puccini și va fi dedicat memoriei dirijorului Corneliu Calistru, un maestru desăvârșit al partiturilor pucciniene.
De la ora 19:30, în Sala „Henri Coandă”, Filarmonica „Moldova” Iași invită publicul la un concert cameral susținut de Cvartetul „Ad Libitum”: Remus Azoiţei (vioară), Șerban Mereuţă (vioară), Bogdan Bişoc (violă) și Filip Papa (violoncel). Acest eveniment face parte din programul Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Iași, ediția 2024.
Seara de 18 iunie se va încheia cu un concert organizat în colaborare cu Ateneul Național Iași. De la ora 20:00, în Holul de Onoare al Palatului Culturii, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, împreună cu Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție), vă invită la „Jazzparale” – un eveniment din cadrul Turneului Național „Flautul Fermecat”.