Compania de Transport Public din Iaşi va organiza noi cursuri pentru obţinerea permisului de vatman
Compania de Transport Public din Iaşi va organiza noi cursuri pentru obţinerea permisului de vatman, fiind vorba de o serie de minim 20 de vatmani. Recrutările vor începe luna aceasta, iar cursurile de vatmani vor dura aproximativ trei luni, la finele acestora urmând a fi susţinut un examen alături de un reprezentant al Poliţiei Rutiere.
Persoanele interesate să obţină permis categoria „Tramvai” pot depune solicitările însoţite de CV şi xerocopii după următoarele documente: carte de identitate, permis de conducere, diploma de studii si certificate de calificare sau atestate profesionale, cazier rutier. Candidaţii trebuie să aibă minim 24 de ani, să fie absolvenţi de minim zece clase şi curs de calificare sau şcoală profesională, iar deţinerea unui permis de conducere pe drumurile publice poate constitui un avantaj.
Candidaţilor li se mai cere atenţie şi îndemânare, echilibru şi stăpânire de sine, politeţe şi solicitudine, asumarea responsabilităţii, adaptarea la situaţii neprevăzute, rezistenţă la stres şi oboseală, operativitate şi punctualitate.