Compania Antibiotice Iași a trimis medicamente și dezinfectanți pentru victimele cutremurelor din Siria
La propunerea Ministerului Sănătății, sambata, 25 februarie 2023, au fost transportate, conform Hotărârii CNSU, medicamente și materiale sanitare pentru ajutorarea populației afectate de cutremurele devastatoare din Siria. A fost vorba despre antibiotice, analgezice, antiinflamatoare și alte medicamente necesare tratării pacienților din această țară.
“Solidaritatea nu are granițe! Am răspuns apelului Ministerului Sănătății din România pentru ajutorarea populației din zonele afectate de cutremurele devastatoare din luna februarie a acestui an. Ajutorul nostru umanitar a constat în medicamente de strictă necesitate în situații de urgență, respectiv antibiotice orale și injectabile, medicamente cardiovasculare, analgezice și dezinfectanți”, au transmis reprezentanții Antibiotice Iași.