Cod roșu de particule în suspensie: De ce a devenit aerul din Iași un pericol pentru sănătate?
Dacă ne referim la PM10, poluantul la care avem de obicei astfel de depășiri, acestea apar de la începutul anului în majoritatea stațiilor. Cele mai multe s-au înregistrat, desigur, la stația de trafic Iași 1. O lună plină de depășiri a fost martie, pe care tocmai am încheiat-o prin raportul pus la dispoziție. S-a constatat că, tot pentru indicatorul PM10, valorile limită zilnice au fost depășite pe parcursul a trei intervale de timp prelungite.
Cu cât s-a depășit limita pentru PM10?
Depășirile au variat de la 10% peste valoarea limită, până la aproape 100% (valoare dublă), înregistrată la stația Iași 1 pe data de 16 martie. Aceea a fost ziua în care, de altfel, în toate stațiile s-au înregistrat maxime ale valorii zilnice.
Care ar putea fi cauzele acestor depășiri?
Cauza este dată de nivelul ridicat de emisii provenite din surse multiple în această perioadă rece a anului. Mă refer aici la încălzirea rezidențială și nerezidențială, traficul auto, șantierele deschise, starea de salubrizare stradală, precum și incendiile de vegetație sau de deșeuri, destul de frecvente în această perioadă.Desigur, valorile maxime s-au înregistrat pe fondul manifestării persistente a condițiilor nefavorabile dispersiei poluanților. Luna martie a fost caracterizată de absența precipitațiilor, calm atmosferic și inversiune termică — fenomene care duc la acumularea poluanților și la depășirea limitelor pentru particulele în suspensie PM10.
Cum afectează aceste depășiri sănătatea ieșenilor?
Legea prevede un număr maxim de zile cu depășiri pe an și o medie anuală admisă, însă expunerea prelungită la valori mari ne poate afecta pe toți. Grupurile vulnerabile sunt cele mai expuse: bătrânii, copiii, persoanele cu afecțiuni respiratorii sau alergicii. Aceștia ar trebui ca, în zilele cu valori ridicate, să evite ieșirile prelungite în aer liber.
În același timp, ce putem face noi, ca cetățeni?
Măsurile pot fi multiple. Ca cetățeni, putem menține vehiculele într-o stare de funcționare corespunzătoare sau putem alege modul de deplasare în funcție de necesități. Însă, desigur, este vorba și despre administrarea activităților pe șantiere, despre modul în care se face salubrizarea stradală și despre investițiile administrației publice locale.Toate aceste măsuri ar trebui să se regăsească într-un plan integrat de calitate a aerului, pe care administrația publică are obligația să îl elaboreze pentru a asigura cetățenilor o calitate corespunzătoare a mediului.
Există acest plan elaborat de primărie?
Există, însă nu este încă finalizat. Este la o nouă revizie pentru o precizare mai clară a măsurilor ce trebuie luate, astfel încât, în cel mai scurt timp, să ne încadrăm în limitele admise.
–