Cod galben de vânt și ploi în zona montană și Oltenia
Miercuri, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare meteo de Cod galben de intensificări ale vântului pentru zona montană şi local în Oltenia. Aceasta este valabilă până joi dimineaţa. Totodată, a fost emisă și o informare de ploi pentru restul ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei următoare. Până joi la ora 10:00, în zona montană, vântul se va intensifica, ajungând la viteze de 60 – 80 km/h, iar pe creste, în special pe cele ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, temporar, rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h. În Oltenia, loca, vor fi perioade în care rafalele vântului vor avea viteze în general de 60 – 65 km/h, mai ales pe parcursul zilei.
,,Intensificări locale şi temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar pe parcursul zilei de joi (2 septembrie), intensificările de vânt se menţin în zona înaltă de munte, iar în estul şi sud-estul ţării vor fi rafale de peste 65 – 70 km/h. Averse şi descărcări electrice se vor semnala pe arii restrânse şi în regiunile estice”, anunță meteorologii.
Până joi la ora 23:00, în zonele de deal şi de munte, în regiunile nordice, centrale şi local în cele vestice, temporar va ploua şi vor fi posibile descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi mai ales în zonele de munte izolat 30 – 40 l/mp.