Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Cod galben de ninsori şi viscol în Moldova

  • decembrie 27, 2021
  • Radu Cucuteanu

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni atenţionări de cod galben de ninsori şi viscol valabile până marţi în zonele de munte, dar şi în cea mai mare parte a Moldovei şi estul Transilvaniei, arată Agerpres.

De asemenea, de luni de la ora 13:00 până marţi la ora 8:00, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei şi în zona Carpaților Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.

Pe de altă parte, meteorologii au emis şi o atenţionare de cod galben de polei, valabilă până marţi dimineaţa, local, în judeţele Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi şi în cea mai mare parte a judeţului Tulcea. În aceste zone, temporar vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie şi lapoviţă, care vor determina depuneri de polei.

Potrivit meteorologilor, se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile.