Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Coaliția pentru combaterea dezinformării și promovarea gândirii critice, CORECT, a devenit realitate la Iași în această lună

  • ianuarie 18, 2024
  • Diana Nechita

O inițiativă a Asociației Alternative Sociale, Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională. Coaliția funcționează ca o platformă de organizații, instituții și persoane cu interese și preocupări comune pentru combaterea dezinformării. CORECT este și rezultatul unui proiect desfășurat timp de doi ani cu aproape 50 jurnaliști, peste 220 de profesori și peste 4.000 de elevi. Directorul executiv al Asociatiei Sociale, Alex Gulei spune ca a întâlnit pe parcursul proiectului profesori care propagă dezinformare și teorii ale conspirațiilor.

Alex Gulei: Proiectul a pornit de la trei nevoi sau trei perspective asupra impactului dezinformării. Pe de o parte este perspectiva Asociației Alternative Sociale, care este cea a organizației care luptă pentru drepturile omului și care a văzut dezinformare ca un factor care amenință exercitarea drepturilor omului. Din perspectiva partenerului nostru, Asociația Internațională a Jurnaliștilor Români, tema dezinformării vine ca o amenințare, pe de o parte la breasla jurnaliștilor, din ce în ce mai mult vedem canale media care se abat de la rigorile acestei profesii și care folosesc dezinformare ca o modalitate de a-și atinge obiective financiare. Din perspectiva Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, e o chestiune care ține de educație pentru viitor a tinerilor, pentru că un copil trebuie să știe să-și aleagă, să verifice subiectele, sursele, să verifice aceste informații pe baza căruia lucrează sau ia decizii pentru școală sau pentru viața personală.

Violeta Cincu: Cum i-ați găsit la început și cum erau la finalul proiectului?

Alex Gulei: În cadrul celor 10 întâlniri cu cadre didactice au fost niște schimburi de idei și întrebări foarte viguroase. Pe profesori îi interesează, îi interesează cum să identifice și cum să reacționeze ei înșiși n primul rând. Era un interes cât se poate de personal, dar pe care ei, fără îndoială, ulterior l-au transmis către elevii cu care au lucrat în cadrul proiectului. Există o preocupare semnificativă a profesorilor vizavi de – eu cum îmi dau seama că un subiect este tratat corect sau sunt victima unei dezinformări și cum trebuie să reacționez? Asta este a doua întrebare și denotă cumva un sentiment de responsabilitate pe care și noi am vrut să-l transmitem la rândul nostru. Nu e doar important să îți dai seama că o anumită sursă transmite informații greșite sau false. E important și ce faci cu momentul respectiv și un prim lucru pe care poți să-l faci este să nu dai mai departe informații despre care tu însuți e nu ai făcut o serie de diligențe pentru a verifica informația respectivă.

Violeta Cincu: Sunt mulți dintre elevi victime ale dezinformării, ale fake news-ului, mai ales că mulți dintre ei vor avea vârsta la care pot vota, iar anul acesta sunt patru rânduri de campanii electorale.

Alex Gulei: Elevii sunt preocupați sau sunt atrași de informația care este livrată scurt, rapid și nu au răbdare. Nu au, nu intuiesc faptul că informația respectivă s-ar putea să fie falsă. Cel mult se așteaptă că e, eventual, vorba de mici exagerări care de fapt, dau culoare știrii respective. Ori, în realitate, știm că aceste mesaje repetate pot schimba atitudinea inclusiv față de vot și democrația însăși poate fi pusă în pericol în momentul în populația nu mai participă la procesele democratice, ca urmare a faptului că nu mai au încredere în acestea. Democrația este pusă în pericol în momentul în care oamenii nu sunt dispuși să reacționeze la încălcarea drepturilor omului. În momentul în care ne complacem și spunem na, așa sunt lucrurile, eu trebuie să accept ce mi se întâmplă, democrația însăși, modul nostru de a de-a de-a trăi este pus în pericol.

Preferă aceste platforme care livrează mesaje scurte, deci inclusiv Tik-tiktok-ul, influencerii apar iar și iar și iar. Noi, care urmărim acest fenomen, am fost în situația de discuta cu tinerii și ei ne-au spus nume despre care noi nu auziserăm, pentru că ce e fierbinte acum. Influencerii ei înșiși, cred eu că-ți trebuie să fie o țintă pentru campanie de conștientizare cu privire la ce livrează. Am concluzionat și ăsta a fost un semn de alarmă asupra faptului că nu există o preocupare a instituțiilor publice, atât la nivel central, cât și la nivel local pentru adoptarea unor politici care să vizeze combaterea dezinformării și o preocupare suplimentară pentru informarea transparentă și corectă. Cu excepția CSAT, cadrele didactice sunt un pilon extrem de important și că prin acestea se formează abilități de gândire critică la tineri și ăsta este viitorul. Nu poți restricționa, ci trebuie să contribui la dezvoltarea unor unor astfel de abilități la tineri și nu doar la tineri.

Am văzut că acolo sunt, din nefericire, și cadre didactice care propagă dezinformarea și teoria conspirației și am discutat despre activitatea CNA și împreună am dezvoltat o propunere de modificare a codului de reglementare a conținutului audio-vizual, care să crească eficientizarea activității CNA în zona aceasta a combaterii dezinformării. Noi am inițiat o coaliție, coaliția CORECT, o coaliție care atrage și persoane fizice, și organizații de media, și instituții publice, și ONG-uri care au preocupare pentru combaterea dezinformării și promovarea gândirii critice, o coaliție care în prezent are 15 membri din țară și din străinătate.