Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

CNIR așteaptă până pe 24 martie ofertele pentru proiectarea și execuția autostrăzii Iașului

  • ianuarie 22, 2025
  • Diana Nechita

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) așteaptă până pe 24 martie ofertele pentru proiectarea și execuția autostrăzii Iașului, parte din A8, între Moțca și Târgu Frumos. În ceea ce privește tronsonul 2, între Târgu Frumos și Lețcani, documentația tehnică aferentă este în fază de avizare și urmează publicarea anunțului de licitație, scrie apix.

Contractul pentru tronsonul I Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos are o valoare estimată de 6 miliarde lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027, respectiv fonduri de la Bugetul de Stat. Durata de realizare este de 46 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare, respectiv 36 de luni pentru execuția lucrărilor.

Segmentul despre care vorbește directorul CNIR face legătură între A8 și nodul turbion aflat în construcție la sud de Pașcani, parte din A7, și care este punctul de intersecție între cele două autostrăzi. Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) -Târgu Frumos din județul Iași are o lungime de 27 de kilometri și prezintă următoarele provocări tehnice, conform CNIR:

  • 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri (pasajul de la km. 27 de 1.100 metri)
  • 4 tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri
  • 3 noduri rutiere (nod Moțca DN 24, Nod Pașcani DJ 208 și nod Târgu Frumos DN 28 B)