CNAIR spune că a respectat toate avizele pentru lucrările de pe A7, unde în noaptea de miercuri spre joi a avut loc o explozie
CNAIR precizează că, în cazul lucrărilor de pe A7, Studiul de Fezabilitate a fost elaborat de SC Consitrans SRL Bucureşti, iar indicatorii tehnico- economici au fost aprobaţi prin HG nr.903/ 13.07.2022.
De asemenea, documentaţia tehnică pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire (DTAC) a fost realizată de SC Consitrans SRL, în baza tuturor avizelor necesare obţinute inclusiv de la Transgaz: Aviz favorabil Transgaz nr. 219/2197 din 04.01.2021, Aviz favorabil CTE Transgaz nr.387/29.11.2021.
În baza documentaţiei, Ministerul Transporturilor a emis Autorizaţia de Construire nr.11 din 27.03.2023, potrivit CNAIR.
De asemenea, CNAIR arată că a fost elaborat Proiectul Tehnic (PT) tot de către SC Consitrans SRL şi aprobat în CTE CNAIR, în data de 22.07.2022.
În plus, prin decizia Directorului General al CNAIR a fost desemnată, în data de 22.05.2023, echipa de consultanţă a proiectului, constituită din angajaţi ai DRDP Iaşi.
„Această echipă de supervizare a emis Ordinul de Începere a lucrărilor în data de 29.03.2023. Antreprenorul, prin subcontractantul de specialitate, a depus la Transgaz Documentaţia Tehnică necesară relocării efective a conductei de gaz care intersectează autostrada. Din informaţiile pe care le avem pânâ la această oră, Antreprenorul Spedition UMB nu efectua lucrări de relocare a reţelei de gaz, ci doar lucrări de îmbunătăţire a terenului de fundare a corpului autostrăzii”, arată CNAIR într-un comunicat de presă.