Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Clubul de karate tradițional ENPI Iași, la ceas aniversar. 30 de ani în care mai multe generații de excepție au cucerit sute de medalii pentru clubul fanion al karate-ului tradițional

  • martie 17, 2023
  • Narcis Pohoata

Clubul de karate tradițional ENPI Iași împlinește în acest an 30 de ani de la înființare. Din 1993 și până în prezent, în cei 30 de ani de activitate, la clubul condus de Sensei Constantin Adăscăliței s-au remarcat mai multe generații de campioni care au obținut sute de medalii la întrecerile interne, dar și la Campionatele Europene sau Mondiale. 

”Gala Laureaților Sportului Ieșean  organizată de Primăria Municipiului Iași și Consiliul Județean Iași, de astăzi ne obligă să trecem în revistă pe toți cei care au făcut ca Imnul ROMÂNIEI să cânte la cele mai importante competiții din țară și din lume”, spune președintele Constantin Adăscăliței – senior, cel care s-a numărat printre primii sportivi ai Iașiului în acest clasament.

”Se întâmpla în anii 1994-1995, când regretatul prof. Dan Pavelescu – director al DJTS alături de același timbru inconfundabil al omului de televiziune Vasile Arhire,  ”puneam timid” în scena la sala Polivalentă premierile celor mai buni sportivi ai Iașiului sub denumirea de ”Stelele Sportului Ieșean”.

A urmat generația a II- a a CS ENPI – Iași, în frunte cu Irina Simirad, Irina Pascaru, Petronel Luca, Răzvan Popa, Ciprian Haman, Dragoș Romilă, Marius Iurescul, Emanuela Vasiliu-Albert, Marius Adăscăliței, Constantin Adăscăliței jr., Iulian Dumitraș s.a., ce au punctat până la câștigarea Cupei României la Karate Tradițional de trei ori consecutiv în anii 2000-2001-2002.

A treia „generație de aur„ în frunte cu Dragoș Balaiasa, Aurel Ciubotariu, Octavian Postolache, Bianca Balaur, Cristian Bistriceanu s.a. vin și astăzi pe podiumul celor mai importante competiții din țară și din lume.

La rândul lor acești mari campioni s-au desprins de CS ENPI-IASI fondând cluburile ieșene afiliate la Federația Română de Karate Tradițional: CS Olimpic-Iasi – Petronel Luca; CS Suprem Karate – Dragos Balaiasa; CS Bonsay Iasi – Irina si Lucian Simirad si CS Dojo Master Iasi – Razvan Popa.

Nu pot să uit într-un ceas aniversar pe toți cei care completează acest tablou al selecției de performanță în Iasi Sakura karate Do – Florentin Loghin si Vasile Cojocaru; Zanshin Tomesti – Stefan Timofte; Fitnes Fight – Dan Stoian și nu în ultimul rând CS RISEI-Iasi – Marian și Petronela Bejenaru cu care în ultimii ani lucrăm la un parteneriat pe termen lung pentru toți cei care-și doresc să îmbrățișeze filozofia de viață a acestei frumoase discipline sportive”, a completat Constantin Adăscăliței.

Gala Sportului Ieșean va avea loc vineri, 17 martie, la Sala Unirii – Cinema Victoria Iasi, cu începere de la ora 17.00, fiind transmisă și în direct de TVR Iasi. Intrarea este libera.

P.S. Mult mai mulți sunt cei care trebuiau menționați în acest mesaj aniversar si cărora vreau să le multumesc ca au scris istoria unei discipline sportive în orașul nostru drag.