CJ Iași preia terenul Fortus, au hotărât astăzi consilierii în ședință ordinară
Peste 25 de proiecte de hotărâre au fost adoptate în ședința ordinară a CJ. Consilierii județeni au aprobat astăzi efectuarea demersurilor pentru trecerea din domeniul public al statului român și din administrarea Autorității Activelor Statului în domeniul public al județului Iași a unei suprafețe de aproape 60 de hectare de la Fortus. Plenul Consiliului Județean a votat, de asemenea, bugetul de venituri și cheltuieli al RA Aeroportul Iași, dar și modificări necesare la proiectul de dezvoltare.
Tot în ședința de astăzi, a fost aprobat studiul de prefezabilitate pentru Spitalul Clinic Integrat de Boli Respiratorii, spital pe care Consiliul Județean îl va construi de la zero.
Consilierii județeni au mai decis să mandateze Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași să contracteze servicii sociale de la furnizori publici sau privați. În plus, a fost aprobată și o convenție de asociere cu DGASPC și Fundația HHC România, în vederea dezvoltării Centrului RESPIRO.În acest centru, copiii cu dizabilități vor putea fi preluați pentru o perioadă determinată, astfel încât îngrijitorii lor direcți să aibă parte de repaos.
Consiliul Județean a mai hotărât astăzi acordarea titlului de cetățean de onoare pentru două personalități care au contribuit la imaginea județului Iași. Este vorba despre profesorul universitar doctor Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași, și despre Adrian Ardeleanu, cel care timp de aproape două decenii a condus Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași