Ciucă anunță că se va înfiinţa Agenţia română pentru Investiţii Străine şi Promovarea Exporturilor
Ciucă a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri este pe agendă o decizie „cât se poate de importantă, pe care o aşteaptă de mult timp mediul de afaceri”.
„La întâlnirea pe care am avut-o cu oamenii de afaceri din Belgia şi din România prezenţi în Belgia s-a discutat acest subiect, al deschiderii pe care Guvernul o manifestă faţă de mediul de afaceri şi investitori. Aşteptările pe care aceştia le au de la noi sunt să continuăm să fundamentăm tot ceea ce înseamnă măsurile economice şi fiscale pentru a facilita investiţiile în România – precum şi organizarea structurală astfel încât să putem să avem un proiect care poate să asigure coordonarea şi comunicarea cu mediul de afaceri”, a afirmat Ciucă.