Cincisprezece ONG-uri cer PSD și PNL să renunțe la ideea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare
Cincisprezece organizații neguvernamentale cer PSD și PNL să renunțe la ideea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, susținând că aceasta va crea haos electoral și afectează drepturi electorale fundamentale. Organizațiile semnatare mai afirmă că eventuala comasare a alegerilor afectează competiția electorală și principiile securității juridice. „Solicităm ca PNL și PSD să renunțe la astfel de propuneri și să organizeze alegerile astfel încât să nu afecteze drepturile electorale fundamentale, conform principiilor constituționale și standardelor internaționale asumate”, se arată în apelul organizațiilor.
Acestea arată că modificarea legislației electorale pe teme majore, cu mai puțin de cinci luni înaintea alegerilor contravine standardelor internaționale asumate de România. Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția indică faptul că un an înainte de alegeri ar trebui evitate schimbările legislative cu impact major, afectându-se chiar credibilitatea procesului electoral.
„Deși nu sunt interzise, iar adoptarea unor măsuri pozitive este permisă, în acest caz comasarea nu face decât să afecteze drepturile alegătorilor în mod negativ. Și nu vorbim în niciun caz despre modificări aduse cu mai mult de un an, ci despre o perioadă foarte scurtă de patru luni, în care se presupune că vor opera mai multe modificări legislative”, subliniază semnatarii.
De asemenea, alegerile locale anterioare au avut loc la finalul lunii septembrie, mandatul aleșilor locali este de patru ani, iar organizarea unui scrutin în luna iunie „ar putea crea confuzie cu privire la preluarea mandatelor acestora”.
„Conform Codului Administrativ consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data alegerilor, iar comasarea ar putea determina în fapt scurtarea mandatelor acestora, afectând și începerea exercitării mandatului de către primari. Comasarea ar presupune modificări sau derogări ale legislației cu privire la termenele de preluare a mandatelor, cu mai puțin de patru luni înainte de ziua alegerilor, ceea ce afectează principiul securității raporturilor juridice”, se arată în comunicat.