Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Cel mai greu animal din istorie ar fi avut 20 de metri și în jur de 340 de tone

  • august 03, 2023
  • Diana Nechita

Cel mai greu animal care a existat vreodată pe Pământ, a cărui fosilă a fost dezgropată în Peru, avea vertebre cu diametrul de 80 de cm care cântăreau fiecare 100 de kilograme. Dimensiunea totală a specimenului era probabil de 20 de metri, cu o masă estimată între 80 şi 340 de tone. Specializarea extremă a lui Perucetus indică faptul că acesta reprezintă probabil o fundătură evolutivă şi nu are descendenţi în prezent. Analiza vertebrelor imense arată oase de o masă fără precedent, extrem de compacte, în timp ce cele ale cetaceelor moderne sunt, dimpotrivă, foarte spongioase.

„Cu această fosilă, ne aflăm în cea de-a treia etapă a evoluţiei cetaceelor, care sunt acum total dependente de mediul acvatic”, a explicat Christian de Muizon, director emerit de cercetare la CNRS, la Centre de recherches en paléontologie (CR2P) din cadrul Muséum national d’histoire naturelle (MNHN, Paris) şi coautor al acestei lucrări.