Cei mai mulți dintre români trăiesc într-o stare mai mult sau mai puțin continuă de pericol financiar
Statistica publică o lucrare denumită „Condițiile de viață ale populației din România”. Ediția din acest an arată cât de mult a crescut numărul familiilor care se descurcă tot mai greu cu banii.
Cercetarea INS mai arată că ponderea cea mai mare în numărul total de 7,5 milioane de familii o au cele care au drept cap al gospodăriei un pensionar. Sunt 45,4% astfel de familii sau circa 3,5 milioane în termeni absoluți (și în creștere față de anul anterior).
În privința plăților restante acumulate de familiile din România, cele mai frecvente cazuri – 79,8% – sunt cele cu întreţinerea locuinţei şi cele cu energia electrică (75,0%), arată INS.
În mediul rural, 18,2% dintre familii au specificat că, în anul 2023, a fost cel puțin o situație în care nu au putut achita la timp unele dintre aceste cheltuielile curente importante, mai mult cu circa patru puncte procentuale față de gospodăriile din mediul urban.
Mulți dintre români trăiesc într-o stare mai mult sau mai puțin continuă de pericol financiar, arată datele din lucrarea INS. Poți să-i spui fragilitate financiară, insecuritate financiară, dificultăți financiare, dar tot pericol financiar se cheamă.
Când le cresc veniturile, își măresc și cheltuielile (pentru nevoi care aproape mereu apar), iar când o duc mai prost încearcă să economisească, dar nu prea mai au din ce.