Cea mai mare lovitură dată trupelor israeliene: 24 de soldați au fost uciși în Fâșia Gaza
24 de soldați israelieni au fost uciși în Gaza, a anunțat marți armata, acesta fiind cel mai mare bilanț de decese într-o singură zi de la începutul războiului pornit de Hamas pe 7 octombrie, în contextul în care palestinienii au declarat că a fost cel mai intens bombardament asupra sudului Fâșiei Gaza din timpul conflictului, transmite Reuters.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat reporterilor că 21 de soldați au fost uciși într-o explozie. Militanții au tras cu grenade propulsate de rachete asupra unui tanc, iar în același timp a avut loc o explozie în două clădiri în care forțe au plantat explozibili pentru a le distruge. Clădirile au căzut peste trupe.
„Încă studiem și investigăm detaliile evenimentului și motivele exploziei”, a spus el. Anterior, armata declarase că trei soldați au fost uciși într-un atac separat în sudul Gaza. Asaltul a avut loc în timp ce forțele israeliene au pătruns adânc în vestul orașului Khan Younis din Gaza, cu bombardamente aeriene, maritime și terestre care au inclus luarea cu asalt a unui spital și arestarea personalului medical, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, Ashraf al Qidra.