Ce se întâmplă cu școlile? Sorin Cîmpeanu anunță că următoarele două săptămâni vor fi grele pentru toată lumea
Elevi din peste 100 de școli învață de astăzi online, din cauza tulpinii Omicron. În ultima săptămână, tulpina a infectat peste 27.000 de copii, iar părinții primesc continuu informări despre colegi ai copiilor sau profesori care s-au îmbolnăvit.
Ministrul Educației anunță că școlile rămân deschise. Există păreri, inclusiv medicale, care contestă principiul după care se decide trecerea la școala online, și anume gradul de ocupare a paturilor COVID din spitale.
„Va trebui să înțelegem că următoarele două săptămâni, dincolo de subiectul școlii, vor fi săptămâni grele pentru toată lumea. Regula se va păstra: atunci când un județ va depăși 75 la sută (grad de ocupare în spitale) joi, următoarea săptămână va fi în online”, a spus ministrul educației.