Ccum a fost calitatea aerului în judeţul Iaşi în luna iunie 2022
Monitorizarea calității aerului în luna iunie în județul Iași, de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iaşi, evidenţiază faptul că nu s-au înregistrat depăşiri faţă de valorile maxim admise la niciunul dintre poluanţii monitorizaţi în cele 6 staţii ce alcătuiesc reţeaua automată de monitorizare a calităţii aerului din judeţ.
Astfel, pentru indicatorul PM10 măsurat gravimetric – indicatorul cu cele mai frecvente depăşiri în cursul unui an – concentraţiile medii zilnice cele mai mari au fost înregistrate în staţia IS6 Ungheni, fără însă a fi depăşită media zilnică admisă de 50 µg/m3, iar cele mai mici valori s-au înregistrat în staţia IS4 Aroneanu.
Media lunară a indicatorului PM10 pentru luna iunie a variat de la 16,73 µg/m3 în IS4 Aroneanu la 30,86 µg/m3 în IS6 Bosia – Ungheni. Pentru staţiile de pe raza municipiului Iaşi, valorile medii lunare ale indicatorului PM10 gravimetric sunt 22,62 µg/m3 pentru staţia IS2 Decebal-Cantemir şi 25,25 µg/m3 pentru staţia IS1 Podu de Piatră. Aceste valori sunt cu cca 5 % mai mici decât mediile lunare din lunile mai şi aprilie 2022. Dacă ne raportăm la luna martie 2022, luna din an în care s-au înregistrat cele mai multe depăşiri la indicatorul PM10 în toate staţiile (33 în total), valorile medii din luna iunie sunt mai scăzute cu cca 50% pentru staţiile IS1 şi IS2 şi cu cca 30% pentru IS6.
Pentru indicatorul PM 2,5 măsurat gravimetric în staţia de fond urban IS2 (pentru care legislaţia prevede doar valoarea limită anuală de 25 μg/m3), în luna iunie s-a constatat o evoluţie similară celei pentru PM10, respectiv valorile concentraţiilor medii zilnice de PM2,5 şi PM10 înregistrate la staţia IS-2 au acelaşi trend, cresc simultan pe acelaşi interval de timp. Media lunară în luna iunie pentru PM 2,5 este de 16,21 μg/m3, cu cca 40% mai mică decât media lunară din luna martie 2022.