Casele de schimb valutar din România vor fi obligate să afișeze comisioanele schimbului leu-euro și euro-leu
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2021/1230 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021 privind plățile transfrontaliere în Uniune. Actul normativ are ca scop implementarea în legislaţia națională a celor mai recente modificări aduse, la nivel european, plăţilor transfrontaliere din Uniunea Europeană, prin Regulamentul nr. 1.230/2021, prin introducerea obligativității ca informaţiile legate de comisioanele percepute de bănci, entităţi de plată sau operatori de plată care oferă schimburi valutare din lei în euro și invers, atât la un bancomat (ATM), cât şi la un punct de vânzare, să fie furnizate clientului înainte de iniţierea plăţii.
„Actul normativ adoptat astăzi constituie un pas important pentru buna funcționare a pieței interne și pentru facilitarea schimburilor comerciale transfrontaliere în cadrul Uniunii. Mai exact, din acest moment, băncile, casele de schimb valutar și operatorii de plăți vor trebui să prezinte clienților, în mod clar și accesibil, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro și euro-leu, chiar înainte de inițierea plății de către bănci, casele de schimb valutar sau operatorii de plăți care permit plăți din lei în euro și invers”, a precizat Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei.