Căruţaşul ieșean care a fost luat de o viitură a fost găsit mort la cinci kilometri distanță
Căruţaşul ieșean care a fost luat de o viitură a fost găsit mort la cinci kilometri distanță. Conform datelor transmise de ISU Iaşi, un apel la 112 anunţa, vineri seară, că în localitatea Pocreaca, comuna Schitu Duca, în apropierea drumului comunal, o căruţă cu doi cai şi căruţaşul au fost luaţi de o viitură. Judeţul Iaşi s-a aflat, vineri, sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase.
„La locul evenimentului a fost deplasată echipa de scafandri, un echipaj de intervenţie, un echipaj de prim ajutor calificat, echipaje ale IPJ şi membri din cadrul serviciului voluntar. În jurul orei 20,00, un cal a fost salvat, celălalt era mort, prins sub căruţă. Căruţaşul, bărbat, în vârstă de 52 de ani, nu a fost găsit. La ora 21,40 au fost sistate căutările, iar dimineaţă, începând cu ora 8,00, au fost reluate”, se preciza într-un comunicat al ISU Iaşi.