Care este rolul Ateneului Național din Iași în comunitatea de astăzi?
Bine v-am regăsit la Libretul de cultură. Avem o mică lecție de istorie în această săptămână. Nu, nu e plictisitoare. Știați că în 1920, la Iași, pe terenul unei foste fabrici de ciorapi, a fost construită, după planurile arhitectului Mironescu, o clădire care avea să adăpostească activitățile culturale desfășurate de Societatea Ateneul Popular Teatru și Cinematograf, asociație creată în 1919.
Clădirea a fost inaugurată în aprilie 1920 sub numele de Ateneul Popular din Tătărași. Era realizată în stilul românesc, fără ornamentații exterioare sau interioare. Era formată din trei corpuri legate între ele. Corpul din mijloc avea o sală de spectacole cu 600 de locuri. În plus, existau și spații pentru o bibliotecă. După cutremurul din 1977, activitățile au fost întrerupte, iar în 1998 au fost demarate lucrările pentru o nouă clădire. Inaugurarea a venit însă în 2002.
Dar care este locul Ateneului Național din Iași în comunitatea de astăzi? Directorul interimar al Ateneului Național din Iași, Gheorghiță Rusu Piersic.
Într-adevăr, Ateneul Național din Iași a început această istorie culturală frumoasă a orașului în anii 1980. Locul pe care îl găsește astăzi și rolul pe care și l-a asumat încă de la început și chiar în această perioadă post-decembristă este unul important pentru comunitate deoarece suntem o instituție care se pliază pe nevoile cetățenilor și vorbim aici de marile mase de oameni, pentru că prin activitățile propuse de noi, care nu sunt strict teatrale sau muzicale sau cinematografice, ci sunt o multitudine de proiecte pe care noi le propunem și multe dintre ele deja au s-au consacrat. Dacă ne referim la proiectele culturale, festivaliere sau la cele de restaurare a unor monumente istorice prin dorința noastră de aret a comunității o istorie frumoasă a orașului.
Deschiderea cinematografului de la Ateneu a fost salutată de regizorul Cristian Mungiu ca fiind și deschiderea unui proces de redăruire către public a sălilor de cinema foarte importante și vorbim aici de o sală cu o acustică deosebită, dar și de un preț accesibil numeroaselor categorii sociale.
Și nu doar aceste aspecte sunt cele care ne propulsează pe noi ca o alternativă bună în ceea ce privește cinematografia din Iași, ci și repertoriul de film pe care îl propune Cinema Iași și anume filme europene, de cele mai multe ori, filme premiate la festivaluri internaționale, firme de artă care din păcate, lipsesc din celelalte cinematografe existente.
Și deja există o istorie dacă ne referim la Serile Filmului Românesc, Festivalul de Film de Psihanaliză, Serile Filmului Francez, Italian și Japonez.
Putem să mai adăugăm Les Films de Cannes a Iași, care este iarăși un proiect frumos și pe care ni l-am asumat de câțiva ani și într-adevăr are priză bună la publicul ieșean. Toate festivalurile au propulsat Ateneul și cinema Ateneu a devenit din ce în ce mai cunoscut ca alternativă și poate și faptul că la noi nu se servește popcorn, băuturi răcoritoare face ca acest cinematograf într-adevăr să se adreseze unui public amator de filme de artă.
Ajungem la secțiunea de teatru.
Ne bucurăm de un public ieșean avid de cultură și foarte dornic să iasă la teatru, în primul rând, în primă instanță. Într-adevăr, în perioadele acestea de timp mai rece, sălile sunt absolut pline. Chiar și vara, dacă nu vin ei la noi la teatru, ieșim noi în aer liber și jucăm pentru ieșeni. Ce a schimbat Ateneul? A schimbat perspectiva și ideea de teatru exclusivist pentru că ne adresăm publicului larg și prin repertoriul abordat, care se modifică ușor-ușor de la an. Prin acești invitați speciali, nume mari ale scenei teatrului românesc, ne dorim tocmai să aducem în fața publicului din Iași, la prețuri mai mult decât rezonabile, spectacole și oameni foarte, foarte talentați.
Există și liste de așteptare la cursurile organizate în cadrul Ateneului Național din Iași.
Într-adevăr, cursurile pe care noi le propunem, de la dansuri, la balet, la pictură, teatru, muzică și multe alte activități pe care cei mici le desfășoară sub cupola instituției noastre, ne așază pe această hartă a educației, pentru că și această acesta este unul din dezideratele noastre, dorința de a educa, și nu vorbesc aici doar de educația copiilor, ci și a adulților, pentru că avem cursuri și pentru adulți.
Dacă anul trecut, Luna Sculptorilor români a fost privită cu surprindere, anul acesta nu a trecut neobservată și a scos mulți ieșeni din zona de confort. Dacă ar fi să ne referim la nume, la sculpturi prezente, dar și la controversele provocate de o celebră statuie care îl înfățișează pe Lenin cu trandafir, mă refer la Hidra.
Arta contemporană este despre o viziune particulară și mai ales mai reprezentativă, mai mult sau mai puțin reprezentativă în ceea ce privește modul în care artiștii de astăzi pun în scenă sau rezumă anumite teme ale contemporanității. Hidra în sine este o temă destul de veche în România post-decembristă. Nu este chiar nouă, ea a provocat controverse peste tot unde a fost așezată, din dorința noastră de a promova cultura și alta contemporană, cele 350 de lucrări aduse la Iași în această lună, care se încheie în curând, au adus în fața publicului o doză sau să spunem, o rază de cultură românească a sculpturii, și aici mă refer, în principiu, la marile colecții pe care am reușit să le aducem în acest an. Bineînțeles că printre acestea mai sunt și lucrări controversate, sunt lucrări ale unor artiști tineri, care promit sau care vor fi cu siguranță la o anumită vârstă și ei consactați. Nu mă refer aici la Hidra, ci mă refer la cele azi peste 350 de lucrări a peste 120 de artiști așezate în 23 de expoziții.
Directorul interimar al Ateneului Național din Iași, Gheorghiță Rusu Piersic. Trebuie spus că Ateneul din Iași a revenit sub blazonul regal după mai bine de 70 de ani. Și asta pentru că din anul 1923 și până în 1947, regii Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I al României au acordat înaltul lor patronaj instituției de cultură ieșene, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în martie la Palatul Elisabeta, Maiestatea sa Margareta, Custode al coroanei României, a acordat înaltul său patronaj Ateneului din Iași. Ateneul popular a devenit Ateneul național.
Must to do, evenimente, teatru, cursuri pentru copii și surprizele săptămânii.
Vă întrebați ce facem la acest sfârșit de săptămână? Avem cea de-a treia ediție a festivalului dedicat celor mai recente producții cinematografice italiene, 23 și 24 martie la Cinema Ateneu, iar specialist PR, Simona Rădoi, ne spune ce filme putem vedea.
Sunt patru filme extraordinare. Selecția a fost realizată de Eddie Bertozi, care este curator și pentru Festivalul de Film de la Locarno. A ales dintre cele mai noi și mai frumoase filme italiene, fie că vorbim de filme cu succes la public sau filme premiate prin marile festivaluri internaționale. Iar cele patru filme sunt Comandantul, de Edoardo de Angelis, care a deschis Festivalul Internațional de Film de la Veneția, Io Capitan, film regizat de Matteo Garrone, care a fost și nominalizat la Oscar, dar este și totodată și câștigător al Leului de argint la Festivalul de Film de la Veneția, iar duminică, La Chimera, de Alice Rohrwacher, câștigător al unui premiu la European Film Awards, precum și comedia Te l’avevo detto, de Ginevra Elkann, care are o distribuție de excepție.
COMANDANTUL – 23 martie, ora 18.00 – Bilete
Edoardo De Angelis
Pierfrancesco Favino, Massimiliano Rossi, Johan Heldenbergh
1940, al Doilea Război Mondial este în plină dezlănțuire. O navă belgiană atacă submarinul italian condus de comandantul Salvatore Todaro, care răspunde ofensivei scufundându-l pe inamic. Dar, pentru Todaro, legea mării contează mai mult decât legea războiului și e dispus să-și riște siguranța pentru a-i salva pe naufragiați de o moarte sigură. Încercări pentru un blockbuster: Edoardo De Angelis orchestrează un portret maestuos al unui erou, amestecând spiritul de aventură, pasiunea pentru expresivitate și o implicare emoțională autentică. Inegalabilul Pierfrancesco Favino este, prin excelență, întruchiparea cinematografiei italiene de top de astăzi.
EU CĂPITAN – 23 martie, ora 20.30 – Bilete
Matteo Garrone
Seydou Sarr, Moustapha Fall
Seydou și Moussa pleacă din Dakar pentru a ajunge în Europa, unde intenționează să-și împlinească visurile. Însă pericolele din deșert și cruzimea umană, centrele de detenție din Libia și pericolele de pe mare transformă voiajul într-o odisee contemporană. Candidat la Oscar și câștigător al Leului de Argint la Festivalul de la Veneția, Eu Căpitanconturează o epopee de o extraordinară umanitate, exploatând mijloacele expresive ale basmului și ale mitului pentru a relata una dintre tragediile vremurilor noastre, fără a uita, însă, de speranță. Tânărul Seydou Sarr, premiat la Veneția pentru interpretarea sa, imprimă filmului o încărcătură emoțională copleșitoare.
HIMERA – 24 martie, ora 18.00 – Bilete
Alice Rohrwacher
Josh O’Connor, Isabella Rossellini, Alba Rohrwacher
Într-un sat imaginar uitat de lume din zona rurală a Italiei Centrale, un grup de profanatori de morminte antice trăiește din furtul de artefacte etrusce prețioase. Printre aceștia îl regăsim pe Arthur, un misterios arheolog englez cu inima frântă și cu un har deosebit. Prezentat în concurs la ultimul Festival de la Cannes, Himera este un film în același timp terestru și transcendental, liber și sfâșietor, o poezie scrisă pe chipul melancolic al unui Josh O’Connor în stare de grație. O anarhie magică, un univers de sugestii vizuale luminoase. Alice Rohrwacher se dovedește din nou una dintre cele mai importante regizoare din Italia.
ȚI-AM ZIS EU! – 24 martie, ora 20.30 – Bilete
Ginevra Elkann
Valeria Golino, Valeria Bruni Tedeschi, Riccardo Scamarcio
Într-o Romă apocaliptică, lovită de un val de căldură neobișnuit în plină lună ianuarie, femei și bărbați din înalta burghezie a orașului ajung într-o situație fără ieșire, fiind nevoiți să-și înfrunte demonii de o viață: sex, mâncare, droguri, relații distrugătoare. Coordonând într-un mod strălucitor o echipă de actori foarte bine puși în valoare, Ginevra Elkann ne dăruiește o comedie acidă și grotescă, personală și extrem de curajoasă, în căutarea unei incitări critice care să rămână totuși profund umană. O explorare neașteptat de sarcastică a fricilor noastre și a sentimentelor de vinovăție neîmpărtășite.