Bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale vor fi condiționate de venit
- Bursele sociale ar urma să fie de 300 de lei pe lună și se vor acorda integral, nu se vor calcula în funcție de zilele libere și vacanțele școlare.
- Bursa socială ar urma să fie condiționată de prezența la școală: Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.
Bursa socială „reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar”, potrivit metodologiei.