Bulgaria, pe primul loc la mortalitatea provocată de COVID-19
Bulgaria se află într-o criză politică prelungită, după căderea unui guvern și două alegeri parlamentare neconcludente, iar campania de imunizare în fața bolii nu pare să avanseze. Doar 19% din populație este vaccinată complet. Iar tulpina Delta face acum ravagii, ducând țara pe primul loc în topul mortalității COVID din Europa.
Problema constă în neîncrederea populației în autorități, eșecul campaniei de informare a guvernului și dezinformările prezente peste tot, inclusiv pe canalele media naționale.
Bulgaria are vaccinuri la dispoziție încă din decembrie anul trecut, dar a reușit să vaccineze complet doar 19% din populație. România a vaccinat aproape 28% din populație. Prin comparație, multe state UE au depășit 60-70% din populație vaccinată, iar altele, precum Portugalia, se apropie de 85%.
Numărul zilnic al deceselor a depășit în mod repetat pragul de 100, foarte mult pentru o țară cu șapte milioane de locuitori. Numărul zilnic de cazuri de infectare a ajuns în ultimele zile la peste 2.500. Numărul total al deceselor a depășit 20.000, iar mulți experți spun că cifra este de fapt subestimată.
În același timp, ca eșec al statului bulgar, putem vedea cum un sondaj Eurobarometru din august arăta că doar 39% dintre bulgari consideră că toată lumea ar trebui să se vaccineze împotriva COVID. Doar 33% dintre bulgari spun că au încredere în administrația publică, comparativ cu media UE de 52%, potrivit unui alt Eurobarometru din iulie. Puțin peste 50% dintre bulgari au încredere în cadrele medicale, a arătat Eurobarometrul. Prin comparație, media UE este de 80%.
Pe fondul neîncrederii în autorități și a crizei politice, știrile false au înflorit. De la bun început, dezinformările au fost frecvente pe rețelele sociale și în general pe Internet.