București: un irlandez beat a spart sediul Parlamentului duminică noapte
Un bărbat a intrat duminică noapte în sediul Parlamentului după ce a sărit gardul și a spart un geam, arată Poliția Română într-un comunicat.
Bărbatul, care ar fi consumat alcool, a fost prins de jandarmi și apoi preluat de polițiștii Secției 17 din București, potrivit surselor citate. El este cercetat pentru distrugere și violarea sediului profesional.
Bărbatul este un cetățean irlandez care a confundat Parlamentul cu hotelul unde este cazat. Aceasta pe fondul consumului de alcool la o petrecere de la care tocmai venea.
Comunicatul Poliției:
În dimineața de 27.12.2021, în jurul orei 04.00, jandarmii ce asigură paza interioară a Palatului Parlamentului au sesizat Secția 17 Poliție, cu privire la faptul că au depistat, în interior, un cetățean, aflat în stare de ebrietate.
Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în curte prin escaladarea gardului, iar, ulterior, ar fi spart un geam și ar fi pătruns în clădire.
Bărbatul a fost condus la Secția 17 Poliție. Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.