Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Blue Monday are loc pe 16 ianuarie. Ce stări emoționale resimțim

  • ianuarie 16, 2023
  • Cincu Violeta

Ce este Blue Monday și cum a apărut

Conceptul de cea mai depresivă zi din an îi aparține lui Cliff Arnall, psiholog și profesor la Universitatea din Cardiff. Numele de Blue Monday a fost prima dată folosit în 2005 într-o campanie de publicitate realizată de compania britanică Sky Travel.

Pentru a-și susține teoria cu cea mai tristă zi din an, Cliff Arnall a creat o formulă matematică. Pentru a realiza formula, psihologul Cliff Arnall a luat în considerare mai multe aspecte: perioada de după Crăciun și obiectivele oamenilor pentru noul an, vremea din lunile de iarnă, facturile la utilități care sunt mai crescute în perioada de iarnă, și motivația redusă a oamenilor. Acestea sunt cauzele apariției depresiei sezoniere.

Stări emoționale resimțite

Conform publicației Health Europa, în lunile de iarnă, persoanele care suferă de tulburări psihice pot dezvolta și alte afecțiuni, precum tulburare afectivă sezonieră (TAS).

Vremea rece, zilele mai scurte și grija financiară pot determina tulburări de dispoziție sau pot accentua starea persoanelor care suferă de tulburări afective. Psihologul dr. Claire Vowel le recomandă oamenilor să-și formeze noi obiceiuri.