Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Biserica Ortodoxă impune mai multe reguli stricte după scandalul de hărțuire sexuală cu preotul Visarion Alexa

  • septembrie 30, 2022
  • Cincu Violeta

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Principalele hotărâri ale Sfântului Sinod sunt următoarele:

A. A fost instituit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, pentru ierarhi, clerici și mireni;

B. Au fost reconfirmate condiţiile înscrierii la doctoratul în Teologie;

C. Au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale și sociale privind Spovedania şi duhovnicia:

1. Sfânta Spovedanie se săvârșește în biserică, în fața unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturisește să aibă conștiința cât mai vie a prezenței lui Dumnezeu alături de ea și de duhovnic în timpul mărturisirii;
2. Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte și apoi să întrebe cu delicatețe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;
3. Taina Spovedaniei nu poate fi condiționată de vreun interes material sau de altă natură;
4. Orice duhovnic trebuie să aibă și el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;
5. Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;
6. Respectarea cu strictețe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârșirea ei în lăcașul de cult, sau, în mod excepțional, într-un spațiu deschis și vizibil, adiacent bisericii;
7. Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).