Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Biroul Politic Local al PNL Municipiul Iași a decis mandatarea lui Mihai Chirica și a lui Daniel Juravle pentru a identifica soluția în vederea constituirii majorității constructive în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași și a desemna viitorul viceprimar al Municipiului

  • octombrie 30, 2023
  • Diana Nechita

Întrunit în acest weekend în ședință ordinară, Biroul Politic Local al PNL Municipiul Iași a decis mandatarea domnului Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iași și a domnului Daniel JURAVLE, Viceprimarul Municipiului Iași și Secretar General al Biroului Politic Local PNL Iași, pentru a identifica soluția în vederea constituirii majorității constructive în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași și a desemna viitorul viceprimar al Municipiului, în locul rămas vacant. Constituirea majorității din Consiliul Local va avea ca prioritate realizarea și implementarea proiectelor demarate la nivelul Municipiului Iași.

“Nu putem decât să-i mulţumim dlui. Cezar Baciu pentru activitatea pe care a făcut-o până acum, pentru felul în care a privit cu adevărat destinul municipiului sprijinind realizarea proiectelor și contribuind la deblocarea activității serviciilor publice. Știm din sondajele făcute că ieșenii apreciază o astfel de atitudine constructivă la aleșii locali și asta ne dă speranțe că lucrurile vor evolua pozitiv și de aici mai departe.”, declară Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.

Pe de altă parte Organizația Municipală a PNL își asumă rolul de principal contributor la zestrea de voturi a PNL la Iași. PNL are acum la Iași cel mai bun rezultat din câte a avut vreodată iar performanțele, măsurate atît prin sondajele realizate până acum cât și prin numărul de aleși locali, îndreptățesc organizația să continue demersurile pentru implementarea principalelor direcții de dezvoltare ale Municipiului Iași. Demararea cât mai rapidă a lucrărilor la Autostrada A8 în zona Municipiului Iași, Sala Polivalentă, Spitalul Regional de Urgențe dar și finanțarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii și a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară sunt astfel de direcții pe care organizația le va avea în atenție.

“Am analizat în cadrul BPL apelul public făcut de Camera de Comerț și Industrie și, prin aceasta, de mediu de afaceri ieșean, și susținem în totalitate măsurile propuse. Facem, la rândul nostru, un apel la Ministerul Transporturilor și Infrastraucturii să își asume aceste îmbunătățiri absolut necesare ale infrastructurii viitoare reprezentate de Autostrada A8 astfel încât să putem potența plusurile aduse în zona Iașului. Pentru Municipiul Iași, conexiunile cu DN24C în zona Popricani sau un drum de legătură cu Valea Lupului reprezintă căi de a decongestiona traficul în zona de Nord-Vest a orașului.” declară Marius Dangă, președintele PNL Municipiul Iași.