Bill Clinton este internat la spital, la secția de terapie intensivă
În vârstă de 75 de ani, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, a fost internat în spital, la secția de terapie intensivă. Bill Clinton ia un tratament pentru o infecţie identificată în sânge. Conform informațiilor transmise de purtătorul său de cuvânt, problema medicală nu are legătură cu Covid. Spitalizarea a avut loc în California, la centrul medical Irvin. Clinton este în recuperare şi are o stare generală bună, spun apropiaţii săi.
,,A fost internat pentru monitorizare atentă și i s-au administrat antibiotice și lichide. Rămâne la spital pentru monitorizare permanentă”, potrivit unei declarații comune, susținută joi seară, de Dr. Alpesh Amin, directorul Centrului Medical UC Irvine și Dr. Lisa Bardack, medicul personal al lui Clinton. Aceștia au precizat că Bill Clinton se află în secția respectivă pentru siguranță, nu pentru că are nevoie de terapie intensivă.