Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Beatrice Rancea revine la conducerea Operei Naționale Române din Iași

  • iulie 05, 2021
  • Diana Nechita

Beatrice Rancea revine pe postul de manager al Operei Naționale Române din Iași. În urmă cu trei zile, magistrații bucureșteni au anulat controlul judiciar în dosarul în care fosta balerină era acuzată de deturnarea fondurilor Operei de la Iași și din București. Aceasta a fost suspendată din funcție în urmă cu patru luni, după ce procurorii DIICOT au acuzat-o de constituire a unui grup infracțional organizat care ar fi adus un prejudiciu instituției de 5 milioane de lei.

,,Doamna Rancea are un contract cu Ministerul Culturii, contract care a fost suspendat, conform legii, pe durata unei interdicții, mai precis, pe durata unui nou control judiciar. Având în vedere că prin decizia instanței, controlul judiciar a încetat, asta înseamnă că au încetat și cauzele care au condus la suspendarea contractului de management dintre doamna Rancea și Ministerul Culturii. Asta mai înseamnă, totodată, că odată încetând cauzele suspendării, practic, contractul se repune pe rol, adică va reintra în executare de drept, părțile în acest sens, din această perspectivă și în acest moment, neavând vreo măsură de a interveni. Ulterior, vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat András István Demeter, Secretar de Stat care are ca atribuții instituțiile de spectacole și concerte din subordinea Ministerului Culturii.