Batem toba pentru autostrada A8!
Activiștii asociației Moldova vrea Autostradă organizează, după mult timp, un nou protest de stradă. Sâmbătă, în Piața Unirii, de la ora 13 pînă la ora 16, ieșenii sunt chemați să bată toba! La propriu! Activiștii au cumpărat tobe mari iar în protest s-au implicat și toboșari profesioniști.
Deși oficialități locale, dar și guvernamentale au caracterizat ca un moment istoric semnarea contractului pentru proiectarea și construirea Podului peste Prut, parte din A8, activistii sunt mai sceptici. Spun că autostrada A8, cunoscută și ca „Autostrada Unirii”, este vitală pentru dezvoltarea Moldovei dar proiectul a suferit întârzieri majore.
Dacă A7 merge cu toate motoarele turate Autostrada Unirii A8 pare a deveni vehicul electoral. Într-un an electoral. Unii punctează doar anumite momente. Cum a fost săptămâna trecută semnarea contractului pentru proiectarea și construirea podului peste Prut, un moment caracterizat pe rețelele sociale de oficiali ca unul istoric pentru legătura României cu Republica Moldova. Va fi primul pod nou construit peste Prut din ultimii 60 de ani. Se va circula la nivel de autostradă. Podul face parte din proiectul autostrăzii A8. Tot săptămâna trecută, mai mulți oameni de afaceri din Iași au avut o întâlnire cu ministrul transporturilor și directorul Companiei Naționale de Administrare Infrastructurii Rutiere. Le-au cerut să urgenteze construcția A8. Acum, Asociația Moldova vrea autostradă, scoate ieșenii și nu numai pe ei, în stradă. Sâmbătă, Piața Unirii, timp de 3 ore, oamenii sunt chemați să bată toba, la propriu, pentru A8.
Marius Alexa, activist, a declarat că „Moldova vrea autostradă. După o campanie de zece ani de zile noi am deja am tras concluzii cu privire la comportamentul autorităților. Uneori acestea au nevoie de stimuli. Sigur că politicienii au nevoie de vești bune și uneori ascund când lucrurile nu funcționează cum trebuie. Și cred că suntem într-un astfel de moment în care concret, partea de execuție a autostrăzii A8, așa cum a fost ea gândită, împărțită pe segmente, cu licitațiile publice aferente, s-a împotmolit în multiple locuri și de aceste lucruri nu prea se vorbește.
De asemenea, există foarte multe schimbări în cadrul companiilor naționale de administrare a acestor investiții publice care nu funcționează corespunzător. Sunt licitații care sunt mutate de la o organizație la alta, sunt întârzieri nepermise, sunt discuții și tensiuni mari cu companiile de proiectare, companiile de execuție. Toate aceste lucruri vor determina ca construcția propriu-zisă a autostrăzii A8 să fie amânată până dincolo de un orizont pe care noi îl vedem ca fiind fezabil. Și în care este asigurată finanțarea fie prin PNRR, fie prin alte surse de la buget. Cu cât întârziem mai mult construcția autostrăzii, cu atât fondurile sunt ciupite și diminuate de alte proiecte din alte părți ale țării. Și noi vedem ca fiind un pericol real ca această întârziere să fie fatală acestui proiect important pentru Moldova”.
A8. „Probleme de responsabilitate publică, de administrare publică, de conducere și guvernare a țării noastre „
Activiști din mai multe asociații, dar și oameni de afaceri solicită urgentarea procedurilor de licitare și executare a tronsoanelor de autostradă de pe traseul Târgu Mureș Moțca – Lețcani. O altă doleanță? Lansarea procedurilor de achiziție publică a celor patru loturi montane rămase de scos la licitație din tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț până la 20 noiembrie. Marius Alexa, Moldova vrea autostradă a detaliat : ” Segmentele montane sunt importante. Și sigur segmentul acesta care va lega podul de la Ungheni cu Pașcani- Moțca. Sunt nenumărate semnale de alarmă, experți care nu au curajul să spună public problemele grave care sunt în a administra implementarea acestui proiect. De aceea, am decis să ieșim din nou în stradă și să facem o serie de proteste publice sub semnul dialogului în care am vrea mai multe răspunsuri la autorități. Aceste ieșiri în stradă vor fi semnalate și acompaniate de un ansamblu de tobe.
Pe 5 octombrie vom invita ieșeni în Piața Unirii din Iași, la ora 13:00 pentru a bate toba împreună și a semnala aceste întârzieri nepermise și care merită a fi semnalate, pentru că până la urmă, este o infrastructură de interes public și publicul în general ar trebui să fie conștientizat de aceste probleme. Nu sunt probleme doar de experți, sunt probleme de responsabilitate publică, de administrare publică, de conducere și guvernare a țării noastre”. În contextul internațional actual, dominat de conflictul din Ucraina, precum și de viitoarea aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova, activiștii consideră că finalizarea până în 2030, autostrăzilor A7 și A8 reprezintă una dintre cele mai sigure și rentabile investiții în siguranța națională a României.
Ultima oră! Cele patru loturi montane ale autostrăzii „Unirii” A8, care va lega Târgu Mureș de Iași și, mai departe, de noul Pod Ungheni cu Republica Moldova au fost aprobate să fie scoase la licitație de către Compania Națională de Investiții Rutiere, noua companie care se ocupă de implementarea marilor proiecte de infrastructură rutieră.