Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Baschetul renaște la Iași! După trei ani, Iașiul are din nou echipă de baschet la nivel de seniori după parteneriatul încheiat între cluburile Politehnica, CSS Unirea și Stomart

  • septembrie 08, 2021
  • Narcis Pohoata

Baschetul ieșean s-a unit prin parteneriatul dintre CS Politehnica, CSȘ Unirea și ACS Stomart. Încă de la debutul acestui parteneriat echipa Under 18 a obținut titlul național la baschet 3×3, în luna iulie, iar formația de seniori a avut o participare lăudabilă. Echipele au evoluat în campionatele naționale de 3×3 sub denumirea Politehnica – CSS Unirea – Stomart Iași.

În sezonul 2021/2022 vom reprezenta Iașul în Liga 1 sub denumirea CS Politehnica Iași. „Sper ca această echipă să crească un lot frumos de sportivi care în câțiva ani să reprezinte cu cinste Iașul luptând pentru medalii. Speranțele mele se bazează și pe primul succes al tinerilor noștri jucători, care acum câteva săptămâni au cucerit medalia de aur la Campionatul Național de baschet 3×3 Under 18. Succesul acestui proiect se bazează și se va baza pe colaborarea tuturor
cluburilor de baschet din Iași”, a declarat prof. Vasile Manole, directorul CS Politehnica Iași, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Hotel Sport în prezența consilierului DTSJ Alexandru Cișman.

Echipa va fi condusă de Consiliul Director format din 5 membri. Președinte va fi Stochici Ovidiu, vicepreședinte – prof. Clapon Gabriel, iar alte trei locuri sunt pentru viitorii membri care vor susține acest proiect.

Staff-ul tehnic al noii echipe CS Politehnica Iași va fi format din antrenorul principal Gabriel Clapon și team-managerul Ovidiu Stochici.

”Parteneriatul are o primă etapă de 3 ani, timp în care vom încerca să atingem câteva obiective clar trasate pentru fiecare an competițional. Menționăm de la început că scopul principal al acestui parteneriat îl reprezintă creșterea
jucătorilor de baschet ieșeni. Avem în vedere creșterea performanțelor individuale ale tinerilor jucători ieșeni. Astfel,
juniorii participanți în competițiile destinate seniorilor vor acumula experiență mult folositoare în următorii ani. Din acest motiv, acest proces se va întinde pe o perioadă relativ extinsă și suntem conștienți că trebuie să le oferim încredere și răbdare tinerilor noștri jucători”, a declarat prof. Gabriel Clapon, vicepreședintele secției de baschet și antrenor principal al echipei CS Politehnica Iași.

Așadar, cei 3 ani din această primă etapă de colaborare vor avea ca obiectiv următoarele:
• Anul 1 – Participarea în Liga 1 și calificarea în Faza Semifinală;
• Anul 2 – Participarea în Liga 1 și calificarea în Faza Finală;
• Anul 3 – Promovarea în Liga Națională.

„Cel mai important aspect în acest moment este faptul că am reușit să ne unim. Îmi doresc să atrag alături de noi în acest parteneriat toată comunitatea ieșeană și să formăm o echipă puternică, cu jucători crescuți aici, în orașul nostru. Avem nevoie de suporteri care să umple Sala Polivalentă și de parteneri cu viziune pe termen lung. Totodată, sunt convins că avem cu toții nevoie de răbdare pentru ca juniorii noștri să crească și să poată face față cerințelor jocului la nivel de
seniori”, a declarat Ovidiu Stochici, președintele secției de baschet a CS Politehnica Iași.

Totodată, clubul ieșean a anunțat că în următorul sezon va avea echipe înscrise în Liga Națională de
Baschet Masculin (LNBM) 3×3 și în Campionatul Național de Baschet Masculin 3×3 – U18. Obiectivul echipei de seniori va fi accederea între primele 6 echipe din țară participante în LNBM, iar obiectivul echipei de juniori (U18) va fi obținerea unei medalii.

În ceea ce privește juniorii ieșeni, prin acest parteneriat vom reprezenta Iașul în Campionatul Național la 4 categorii sub denumirea de CSȘ Unirea – Stomart Iași, iar categoriile la care avem echipe înscrise sunt U13 M, U14 M, U16 M și U18 M. Obiectivul principal al tuturor echipelor de juniori în acest an îl reprezintă calificarea la Turneul Final.