Bacalaureat: rezolvarea subiectelor la Limba și literatura română
Pentru acest an, centrul național de politici și evaluare în educație, care a conceput subiectele, a redus din materia pentru examen, după un an școlar încercat de pandemie.
De la ora 7:30 elevii au ajuns în sălile de examen. Varianta extrasă a fost cea cu numărul patru. La Subiectul I au avut un text la prima vedere, Viața lui I.L. Caragiale, la punctul B au avut de conceput un text argumentativ: „greutățile vieții pot îngreuna sau nu realizarea responsabilităților față de familie”.
La Subiectul II a fost un comentariu al unei poezii de Ion Vinea, iar la Subiectul II a fost nuvela. La fel s-a întâmplat și la simulare, așa că pentru unii a fost o surpriză plăcută.
Conform ministrului Educației Naționale, Sorin Cîmpeanu, doar 77% dintre absolvenții din promoția curentă s-au înscris în această primă sesiune, procentul fiind mai mic comparativ cu cel al elevilor din promoția trecută care au susținut examenul.
Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 133.663 de candidați, dintre care 114.137 de candidați din promoția curentă, respectiv 19.526 de candidați din promoțiile anterioare.







