Rămășițele pământești ale ultimului domn al Moldovei s-au întors acasă la începutul lunii noiembrie a anului trecut, după formalități care au durat nu mai puțin de 35 de ani. Sicriul cu trupul domnitorului a stat la Palatul Culturii din Iași puțin peste șase luni, fiind depus pe 12 noiembrie 2025 și mutat pe 19 mai 2026 la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

Situația devine cu atât mai sensibilă cu cât tergiversarea, spun istoricii, amenință să afecteze relațiile diplomatice dintre România și Franța. Ce semnal transmite tergiversarea procedurilor? Conf. univ. dr. Gabriel Leancă, directorul Centrului de Istorie a Relațiilor Internaționale din cadrul Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Din nefericire, riscăm deteriorarea relațiilor diplomatice cu Franța și, în același timp, un sfârșit urât pentru ceea ce trebuia să fie o sărbătoare pentru orașul Iași.

Cum vă motivați afirmațiile?

În primul rând, trebuie să ne aducem aminte că această repatriere s-a făcut sub înaltele auspicii ale celei mai înalte autorități din statul român. Președinția. Semnalul de aici a fost foarte clar. Această repatriere are rolul unei reparații istorice și o semnificație națională care nu mai trebuie explicată.

În al doilea rând, problema ține de modul în care instituțiile culturale locale gestionează implementarea deciziilor luate. Fac trimitere exactă la avizul din data de 14 iulie, care privește demararea operațiunilor pe teren pentru fixarea monumentului în partea dreaptă a Palatului Culturii, înspre Biserica Sfântul Nicolae Domnesc.

În spațiul public au fost vehiculate și alte locații pentru această reparație istorică și legătură cu Franța. Din punctul dumneavoastră de vedere, unde ar trebui să fie amplasat monumentul?

Aceasta este o dezbatere foarte importantă, care a stârnit diverse puncte de vedere. Eu personal, în comisia organizată pentru examinarea locului potrivit, am pledat pentru Palatul Culturii. Argumentul pentru această alegere ține de relația simbolică dintre domnitor și Palatul Administrativ.

De asemenea, a constituit obiectul unor dispute și faptul dacă Ghica este sau nu ultimul domnitor al Moldovei. Este, într-adevăr, ultimul domnitor al Moldovei, lucru argumentat prin faptul că regimul juridic al Principatelor Moldova și Țara Românească s-a schimbat după Convenția de la Paris din 1858. Nu mai era același context politic, de unde și pledoaria pentru folosirea acestei sintagme.

În privința locației, am fost neplăcut surprins de persistența discuțiilor,fie direct prin mijloacele mass-media, fie în cadrul comisiei de la nivelul primăriei. Având în vedere această tergiversare administrativă, suntem în momentul de față în punctul de a căuta din nou o altă locație.

Aș preciza că propunerea ca monumentul să fie pus pe locul unde se afla Monumentul Soldatului Sovietic este o aberație din punct de vedere patrimonial, pentru că se suprapune peste un imaginar de care încercăm să ne detașăm. Acea locație ține de trecut.

Pe de altă parte, nici alte locații propuse nu sunt potrivite.

În curtea Garnizoanei Iași este absolut impropriu. Nu discut despre existența arborilor de acolo, dar trebuie să avem în vedere că în apropiere există statuia lui Ștefan cel Mare. Nu știu cum s-ar putea împăca o asemenea diminuare simbolică la nivelul comunității prin amplasarea acolo a unui alt monument de o asemenea anvergură. Deci în niciun caz.

Sugestia de a scoate Crucea de la Cireșoaia,din zona stației Triumf, este de-a dreptul ridicolă. Pentru ieșeni este un sacrilegiu. Lucrurile acestea sunt cunoscute și nu avem cum să legăm amplasarea monumentului de acea zonă.

Ceea ce se observă la nivelul implementării este că riscăm penibilizarea actului de cultură în orașul Iași. Se încearcă cu orice preț scoaterea monumentului Ghica din centrul orașului, lucru greu de digerat la nivelul conștiinței istorice. Vorbim totuși despre o personalitate cu un rol esențial la început de drum în apropierea politică și diplomatică a României Moderne de Europa și, în special, de Franța.