Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula în Iași pe toate traseele pentru a fi testat
Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen a ajuns la Iași. Până la finalul acestei săptămâni, autobuzul se află în teste și va circula pe toate traseele de autobuz. Mijlocul de transport în comun va putea fi folosit de către ieșenii care doresc să aibă experință de călătorie sustenabilă, lipsită de emisii poluante.
Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie. Două luni, autobuzul Solaris cu hidrogen va circula în douăsprezece orașe din România. și anume: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea.
„În premieră națională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor orașe din România, pentru a prezenta administrațiilor publice locale beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și a calității vieții locuitorilor. Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a transmis Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.