Austria Inferioară este cel de-a şaselea land austriac care a impus reguli mult mai stricte în cazul persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19 din cauza creşterii numărului de infectări. De pe data de 8 noiembrie 2021, doar persoanele care s-au vindecat de COVID-19 ori s-au vaccinat împotriva acestei boli vor avea acces în restaurante, baruri şi la evenimente mai ample.

În multe locuri va fi obligatorie purtarea unei măşti de protecţie de tip FFP2,  cum ar fi în centrele comerciale şi în pieţele închise. Totodată, vor fi intensificate controalele în astfel de locații. Scopul acestor măsuri este de a preveni suprasolicitarea spitalelor, unde numărul pacienţilor infectaţi cu coronavirus a crescut semnificativ.

Austria a raportat duminică 5.684 de cazuri noi de infectare în precedentele 24 de ore, după ce în urmă cu o săptămână numărul lor era de 3.624. Incidenţa pe şapte zile a ajuns la 362,4 de cazuri noi la 100.000 de locuitori.