Radio Hit
Asculta Live
 

HIT play live

Green Arrow

Atenție la căpușe și viroze! Sfaturile specialistului pentru o minivacanță în siguranță

  • mai 01, 2026
  • Narcis Pohoata
Sezonul cald aduce cu sine nu doar bucuria ieșirilor la iarbă verde, ci și riscuri invizibile la prima vedere. Dr. Carmen Dorobăț, specialist în boli infecțioase, a explicat în cadrul emisiunii Play the Day cu Amalia și Andrei care sunt pașii corecți în cazul unei mușcături de căpușă, cum facem diferența între o alergie de sezon și o viroză respiratorie și de ce este esențială antibioprofilaxia pentru a preveni boala Lyme.

Andrei: Am luat la un moment dat o căpușă de pe lângă Bistrița. M-am dus la o Unitate de Primiri Urgențe, nu era nimeni, eram singurul amărât acolo.

Amalia: Am avut și eu una, țin minte acum, eram mică, dar a fost fix pe coloană și s-a putut scoate fără nicio problemă.

Andrei: În această dimineață, alături de noi este specialistul în boli infecțioase, Carmen Dorobăț.Dumneavoastră aveți o căpușă preferată?

Carmen Dorobăț: Căpușa preferată ar fi cea care n-ar face rău. Da, dar după aceea, trebuie urmat un tratament cu antibiotic. Sunt foarte multe căpușe.

Amalia: Da, nu e confortabil. Ce sfaturi să le dăm celor care ne ascultă în acest moment? Pentru că începe sezonul căpușelor.

Carmen Dorobăț: Începe și începe activ, pentru că ele sunt într-o perioadă de dinamică a înmulțirii lor și atunci sunt foarte active în ceea ce privește mușcăturile. Dar, exact cum ați spus, cum ar fi căpușa preferată? Căpușa preferată ar fi aceea care nu poartă bacteria care provoacă boala Lyme. Pentru că sunt multe specii de căpușe, dar nu toate poartă această bacterie, numită Borrelia. Bacterie care, de altfel, are un nume cu rezonanță specială.

Ca să spun așa, între ghilimele, se numește Borrelia burgdorferi. De asemenea, nu toate speciile de Borrelia determină boala Lyme. Cert este că o mușcătură de căpușă trebuie tratată cu seriozitate, pentru că există riscul de infecție, iar atunci trebuie să facem prevenție cu antibiotic.

Amalia: Asta voiam să întreb. Noi nu avem de unde să știm când venim la urgență ce fel de căpușă a fost, dacă mai este pe noi sau nu, și atunci toată lumea trebuie să primească același tratament?

Carmen Dorobăț: Exact. După ce căpușa este îndepărtată, pe cât posibil prin manevre medicale — deoarece știm că astfel de mușcături pot apărea și în locuri îndepărtate de asistența medicală, prin zone de munte frumoase, cu poieni — dacă nu avem acces la medic, îndepărtăm căpușa cum se poate și dezinfectăm.

Dar ulterior este necesară administrarea de antibiotic pentru a face ceea ce noi numim antibioprofilaxie. Antibioprofilaxia previne apariția bolii Lyme, chiar dacă am venit în contact cu bacteria. Trebuie să facem deosebirea față de terapia cu antibiotic pe care o administrăm în momentul în care diagnosticăm deja boala Lyme și care se dă pentru o perioadă lungă, de aproximativ 30 de zile.

Amalia: Este și o perioadă dificilă și „zgomotoasă” din punctul de vedere al răcelilor, pentru că observăm în jurul nostru o grămadă de oameni care au viroze.

Carmen Dorobăț: Da, este vorba despre aceste schimbări climatice care favorizează dezvoltarea unor virusuri cu transmitere pe cale respiratorie. Paleta virozelor respiratorii este foarte variată în ceea ce privește tipurile de virusuri care determină acele afecțiuni și deloc de neglijat ca număr de cazuri.

Trebuie să ne gândim că, odată cu venirea minivacanței, de care cu siguranță trebuie să ne bucurăm, în special cei mici ar trebui să se joace în aer liber. Totuși, temperaturile nu vor fi mereu ridicate, prin urmare trebuie să ne îmbrăcăm corespunzător. Pe de altă parte, mă refer aici în special la cei mici, dacă au deja simptome de viroză, este bine să stăm cu ei acasă pentru a nu agrava afecțiunea respiratorie. Nu trebuie să uităm că am ieșit dintr-o iarnă destul de lungă, perioadă în care capacitatea de apărare a organismului este șubrezită, și atunci trebuie să avem un comportament care să nu favorizeze apariția unor infecții cu o evoluție gravă.

Amalia: E și sezonul alergiilor la polen și oamenii fac uneori confuzie. „Am o viroză sau e doar alergie?”. Unii dezvoltă chiar alergii noi.

Carmen Dorobăț: Da, chiar în această perioadă am călătorit cu avionul și alături de mine era o persoană care strănuta încontinuu. Persoana nu știa că eu înțeleg că este vorba despre o reacție alergică și mi-a spus: „Vă rog să mă scuzați, să știți că nu sunt răcită”. I-am răspuns că mi-am dat seama. Deci, dacă persoana respectivă strănută, tușește, îi curge nasul sau îi lăcrimează ochii, poate fi o reacție alergică la praf sau la polen în această perioadă. Aceasta, evident, nu este contagioasă, iar administrarea unor medicamente corespunzătoare duce la dispariția simptomelor.

Violeta Cincu