Astăzi, 21 noiembrie, în calendarul ortodox este prăznuită sărbătoarea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Vovidenia
Astăzi, 21 noiembrie, în calendarul ortodox este prăznuită sărbătoarea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Vovidenia, așa cum mai este denumită în popor. Este primul eveniment important din Postul Crăciunului 2024, marcat cu cruce roșie în calendar, și o zi în care este dezlegare la pește. Astăzi, credincioșii respectă o serie de tradiții și obiceiuri în mai multe zone ale țării, pentru a atrage norocul, sporul și sănătatea.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în tradiția populară este cunoscută și sub denumirea de „Sărbătoarea Luminii”, „Ovidenia”, „Obrejania” sau „Vovidenia” (termen care provine din slavonă, în care “văvedenie” înseamnă “intrare”). Este sărbătoarea închinată Fecioarei Maria, celebrată în biserica catolică și ortodoxă în săptămâna imediat după începutul Postului Nașterii Domnului. Părinții Maicii Domnului sunt Sfinții Ioachim și Ana care, lipsiți de copii, s-au rugat la Dumnezeu să le dăruiască cinstea de a fi părinți, făgăduind că, dacă vor avea copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. Un înger le-a vestit că vor avea o fată pe care o vor numi Maria, iar la trei ani de la nașterea Maicii Domnului, părinții nu au uitat de promisiunea făcută lui Dumnezeu și au dus-o pe fiica lor la templu.
La intrarea în biserică a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o pe fată în încăperea „Sfânta Sfintelor”, acolo unde a stat până la vârsta de 15 ani. Ea avea să devină însăși „Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu” și, din Ea, Iisus avea să ia trup. În seara dinaintea sărbătorii, la Vecernie, se citesc trei texte profetice din Vechiul Testament, care sunt considerate „a trimite la Maica Domnului”, deoarece „Ea va deveni templu viu al lui Dumnezeu”. La fiecare citire se spune: „pentru că slava lui Dumnezeu a umplut templul Domnului Dumnezeu Atotputernic.”
Lumina de veci
Ziua de Ovidenii era însemnată și așteptată de gospodine, mai ales pentru că dădeau de pomană ”lumina de veci”, lumânarea care nu se stinge niciodată pe lumea cealaltă. Lumina de veci putea fi o lumânare albă de ceară sau o candelă cu untdelemn. Cine nu avea așa ceva pentru a oferi de pomană mergea la biserică și aprindea 7 lumânări de ceară galbenă.
Creștinele aveau grijă să aprindă lumânări și să dea de pomană pentru sufletele celor înecați, deci morți ”fără lumânare” la căpătâi, morți în întuneric. Credeau că, astfel, sufletele vor putea avea lumină pe lumea cealaltă și calea luminată către Dumnezeu. Grija aceasta era una creștinească și, prin urmare, nu cădea doar în sarcina mamei, surorii, fiicei sau nevestei ori a rudeniilor mai îndepărtate ale acelui mort fără lumânare, ci în grija tuturor gospodinelor creștine.